Bogdan Aurescu va participa la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE (CAE), care va avea loc la Luxemburg
- Adriana Popescu
- 23 aprilie 2023, 23:16
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va participa, luni, la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE (CAE), care va avea loc la Luxemburg. La reuniune va participa prin video-conferință a ministrului ucrainean de externe, Dmytro Kuleba.
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va participa, luni, la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE / Consiliul Afaceri Externe (CAE) – care va avea loc la Luxemburg.
„Miniștrii de externe europeni vor avea discuții aprofundate privind agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, cu participarea prin video-conferință a ministrului ucrainean de externe Dmytro Kuleba, și implementarea Planului de Acțiune al UE privind consecințele geopolitice ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei asupra statelor terțe. Oficialii europeni vor aborda și evoluțiile privind sprijinul UE pentru Republica Moldova, urmând a fi adoptate o serie de decizii importante în acest scop. De asemenea, miniștrii de externe europeni vor discuta și despre situația din Iran, Sudan și poziționările Chinei privind războiul Rusiei împotriva Ucrainei”, anunță MAE.
Aurescu se va referi la cele mai importante evoluții privind sprijinul UE pentru Republica Moldova
În marja CAE, miniștrii de externe europeni vor avea și un schimb de opinii cu ministrul de externe georgian Ilia Darchiashvili, care va informa în legătură cu evoluțiile politice de la Tbilisi și din regiune.
„Referitor la agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, ministrul Bogdan Aurescu va sublinia necesitatea continuării sprijinului UE pentru Ucraina atât timp cât va fi necesar și va menționa elemente de actualitate cu privire la sprijinul multidimensional oferit Ucrainei de România, precum și în legătură cu desfășurarea, la București (12-13 aprilie), a primei Conferințe privind Securitatea Mării Negre, co-organizată împreună cu Ucraina, respectiv a celei de-a doua reuniuni trilaterale România-Ucraina-Republica Moldova, găzduite de ministrul Bogdan Aurescu. Referitor la implementarea Planului de Acțiune al UE privind consecințele geopolitice ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei asupra statelor terțe, ministrul Bogdan Aurescu va informa cu privire la contribuția României la eforturile politico-diplomatice ale UE și ale statelor membre de contracarare a narativelor Rusiei în legătură cu agresiunea acesteia împotriva Ucrainei”, conform comunicatului..
Potrivit sursei citate, în cadrul discuțiilor privind Republica Moldova, Aurescu se va referi la cele mai importante evoluții privind sprijinul UE pentru Republica Moldova: obținerea acordului politic referitor la crearea unui regim de sancțiuni pentru contracararea acțiunilor de destabilizare la adresa Republicii Moldova și a ordinii sale constituționale, adoptarea deciziei de creare a Misiunii civile de Parteneriat UE în Republica Moldova, susținută puternic de România, misiune care va contribui la creșterea rezilienței și securității acestei țări, respectiv continuarea asistenței în sectorul de apărare, acordate de UE Republicii Moldova prin Facilitatea Europeană pentru Pace.
„În cadrul reuniunii privind situația din Georgia, ministrul de externe Bogdan Aurescu va saluta prezența la CAE a ministrului georgian de externe, participare propusă de România și alte state membre, și va reitera sprijinul țării noastre pentru parcursul european al Georgiei.Va sublinia importanța sprijinului instituțiilor UE și al statelor membre pentru eforturile părții georgiene care trebuie să continue pentru implementarea angajamentelor sectoriale asociate avansării agendei europene”, se menționează în finalul comunicatului.
(sursa: Mediafax)