Bölöni: "În perioada asta e greu să mai ajungi la echipe bune"

Bölöni: "În perioada asta e greu să mai ajungi la echipe bune"

Laszlo Bölöni susţine că nu a făcut un pas înapoi în cariera de antrenor acceptând să vină pe banca tehnică a formaţiei franceze Lens, care se luptă pentru evitarea retrogradării.

Laszlo Bölöni a intrat în pâine la Lens. Fostul internaţional a fost prezentat oficial, duminică seară, ca antrenor principal al echipei ce ocupă penultimul loc în prima ligă franceză, apoi a condus prima şedinţă de pregătire cu noii elevi.

Bölöni va debuta pe banca tehnică a celor de la Lens mâine, cu ocazia unui meci amical în compania grupării germane Borussia Dortmund, lidera clasamentului din Bundesliga. Primul meci oficial al tehnicianului român este programat pe 15 ianuarie, cu Saint-Etienne.

Într-un interviu acordat ieri, pentru EVZ, fostul selecţioner al României a dezvăluit motivele pentru care a acceptat să preia o echipă ce se luptă pentru evitarea retrogradării şi ce şi-a propus să realizeze la noul său club.

EVZ: Domnule Bölöni, ce v-a determinat să veniţi la Lens? Laszlo Bölöni: Este onorant pentru oricine să lucreze în fotbalul francez. Lens e un club cunoscut, foarte bine pus la punct, baza de pregătire este excepţională iar publicul este, poate, cel mai bun din Franţa. Calitatea jucătorilor lasă puţin de dorit, dar vom munci cu toţii din răsputeri pentru a obţine tot ce se poate mai mult.

"Nu am avut niciun contact cu Steaua sau cu CFR Cluj"

Ce obiective aveţi pe termen lung? Ei, este greu acum să facem planuri de viitor. Deocamdată, nu ne gândim decât la salvarea de la retrogradare. Contractul meu se întinde pe doi ani şi jumătate, dar prevede ca la sfârşitul acestei ediţii de campionat să facem o analiză şi să decidem dacă vom merge mai departe împreună sau nu. Nici şefii clubului nu sunt obligaţi să mă ţină dacă nu sunt mulţumiţi de activitatea mea, nici eu nu sunt obligat să stau dacă lucrurile nu-mi vor conveni.

Aveţi în vedere transferul unor jucători români la Lens? Din păcate, clubul nu se află deloc într-o situaţie financiară bună. De curând, conducătorii au fost nevoiţi să vândă un atacant pentru a mai acoperi din datorii, aşa că, în momentul de faţă, sunt obligat să mă descurc cu ceea ce am la dispoziţie.

Venirea la Lens nu este totuşi un pas înapoi? În 2009, câştigaţi titlul cu Standard Liege, iar acum vă luptaţi pentru evitarea retrogradării... În perioada asta e greu să mai ajungi la echipe bune. O formaţie la care treburile merg strună nu-şi schimbă antrenorul, aşa că ofertele vin, în general, de la cluburile cu probleme. Dacă aş mai fi stat până la vară, ar fi fost poate o altă situaţie, dar mi-am dorit mult să mă reîntorc la muncă.

Oricum, nu consider că am făcut un pas înapoi, am mai spus că este onorant pentru oricine să lucreze în fotbalul francez.

De la CFR Cluj sau de la Steaua aţi primit vreo ofertă? Am fost de curând în România, dar nu am avut niciun contact cu Steaua sau cu CFR Cluj. Despre interesul acestor cluburi pentru mine am citit doar în presă, n-a existat nicio discuţie în acest sens.

"O formaţie la care treburile merg strună nu-şi schimbă antrenorul, aşa că ofertele vin de la cluburile cu probleme. Dacă aş mai fi stat până la vară, ar fi fost poate o altă situaţie, dar mi-am dorit să mă reîntorc la muncă." LASZLO BÖLÖNI, antrenorul echipei Lens

CARIERĂ

"Loţi", un tehnician inconstant

În general, Laszlo Bölöni a obţinut rezultate foarte bune în primul sezon petrecut la echipele pe care le-a pregătit, dar a clacat în următorul.

În 2002, "Loţi" Bölöni a câştigat campionatul Portugaliei cu formaţia Sporting Lisabona. Reculul a venit însă în sezonul imediat următor, motiv pentru care tehnicianul român s-a despărţit de "verzi". La fel a păţit Bölöni şi la gruparea belgiană Standard Liege, cu care a luat titlul în 2009, dar a fost demis în sezonul următor, după o serie de eşecuri şi certuri cu jucătorii reprezentativi ai echipei. Aceeaşi inconstanţă a dovedit-o tehnicianul şi la Rennes, echipă ce a oscilat între grupele Cupei UEFA şi ultimele locuri în campionatul Franţei.

Bölöni este antrenorul care i-a descoperit pe Cristiano Ronaldo, Hugo Viana şi Ricardo Quaresma.

Ne puteți urmări și pe Google News