BNR a confirmat ce îi așteaptă pe românii cu credite: E o situaţie pe plan mondial

BNR a confirmat ce îi așteaptă pe românii cu credite: E o situaţie pe plan mondialSursa foto: Arhiva EVZ

Purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu, a declarat marți că BNR a pregătit o strategie prin care se încearcă temperarea prețurilor afectate de creșterea tarifelor la energie electrică și gaze. Totodată, reprezentantul Băncii Centrale a transmis românilor care au credite că „era dobânzilor foarte mici″ s-a terminat.

Dan Suciu a subliniat că peste 70% din componenta indicelui de inflaţie este determinată de preţurile la energie. Totuși, el a completat că în ciuda creșterilor inevitabile ale dobânzilor, nu sunt așteptate probleme semnificative pe piața creditelor.

„Din păcate, inflaţia este principala îngrijorare, pentru că am văzut în ultima perioadă creşteri ale acestui indice. Nu este doar în România această situaţie. Este o situaţie pe plan mondial, cauzată în principal de preţurile la energie.

Am văzut cu toţii evoluţia preţurilor la energie - energie electrică, gaze, combustibili. Toate acestea afectează profund acest indice şi, implicit, se duce creşterea de preţuri şi în alte tipologii de preţuri - asta înseamnă de fapt inflaţie, când avem o creştere generalizată a preţurilor.

Din păcate, în indicele nostru de inflaţie, peste 70% din componenta lui este determinată de preţurile la energie, asupra cărora deciziile de politică monetară pe care le ia Banca Centrală, de majorare a dobânzii, au efecte relativ reduse, aşa că principala noastră armă, care este această dobândă de politică monetară, nu e foarte eficientă împotriva preţurilor la energie.

BNR anunță că a doua parte a anului va fi mai bună

Dar ceea ce încercăm să facem - şi credem că în partea a doua a anului se va vedea în mod explicit acest lucru - este de a ancora aşteptările inflaţioniste, de a tempera creşterea de preţuri la celelalte componente. Acesta este motivul pentru care creştem dobânda”, a declarat purtătorul de cuvânt al BNR în cadrul unei intervenții la Radio România Actualităţi.

BNR

foto: Arhiva EVZ

În același context, Dan Suciu a dorit să evidențieze faptul că o creştere a dobânzii generalizate are loc şi pe plan mondial. Tocmai de aceea, el nu crede că sunt multe bănci centrale care îşi permit să nu crească dobânda. „Chiar şi FED-ul american a anunţat că va creşte dobânda, Banca Centrală Europeană probabil anul acesta va începe şi ea acest proces.

Suntem într-o economie globală cu multe influenţe internaţionale şi, în consecinţă, trebuie să ne adaptăm acestui proces, că ne place, că nu ne place. Aşteptăm, aşadar, o inflaţie în prima parte a anului, care să se situeze la un nivel ceva mai ridicat. Acum avem 7-8 procente…

Probabil că acest nivel va fi uşor depăşit în perioada imediat următoare, dar în partea a doua anului, dacă politica noastră funcţionează eficient - şi nu avem niciun motiv să nu credem că am găsit antidotul, dar el durează până când se va manifesta - vom avea o coborâre a indicelui şi o ancorare a acestor preţuri la un nivel mai acceptabil”, a spus Suciu.

Banca Centrală nu poate schimba prețurile la energie

Când a fost întrebat cum poate interveni Banca Naţională a României pentru a ţine situaţia sub control, el răspuns: „Evident că nu putem schimba preţurile la energie, dar putem limita presiunea care se duce pe celelalte preţuri, prin limitarea, evident, a creditului, prin scumpirea banilor. Asta facem, de fapt.

foto: arhiva EVZ - Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a Romniei (BNR)

Noi scumpim banii pas cu pas. Deocamdată, am avut trei paşi de scumpire a banilor, aşa încât cantitatea de bani care se poate plimba într-o economie şi poate determina ca şi alte preţuri să crească să fie ceva mai bine cuantificat.

În euro avem un număr tot mai mic de debitori care au credite în această monedă, undeva sub 30%, în acest moment. În jur de 30%. Aici nu apar mari schimbări.

Vedem un curs chiar stabil şi este una din performanţele - îmi permit să spun asta - ale Băncii Centrale, de a avea un curs stabil, în contextul în care am avut o situaţie economică dificilă, o situaţie pandemică complicată şi o criză politică relativ lungă. Am avut un curs stabil, ceea ce n-a afectat creditele în euro. În ceea ce priveşte creditele în lei, sunt două situaţii.

Creștere ușoară anunțată pentru creditele în lei

Creditele în lei luate după 2019, începând cu a doua jumătate a anului 2019, care sunt cotate cu indicele nou IRCC, nu sunt foarte afectate, nu sunt chiar deloc afectate, pentru că indicele acesta măsoară, are o referinţă de fapt cu 6 luni în urmă.

Pe termen de 6 luni, sigur că şi la aceste credite va apare o creştere uşoară, pentru că deocamdată, cu cele 0,25 de puncte procentuale luate în calcul de Banca Centrală, creşterile sunt uşoare.

În privinţa ROBOR-ului, avem o uşoară creştere care deja a fost luată în calcul la nivelul indicelui, el este mult peste dobânda băncii centrale, e undeva la 3,05, aşa că nu ne aşteptăm în perioada imediat următoare să apară neapărat creşteri, dar un lucru este foarte clar şi trebuie să înţelegem că toate aceste creşteri de dobândă sunt fireşti, în contextul dat. Mai mult, plecăm de la cele mai mici dobânzi din istoria României.”

Ne puteți urmări și pe Google News