BMW spune PAS temerilor generate de criza auto | FOTO
- Adam Popescu
- 19 februarie 2009, 00:00
Conceptul Seria 5 Gran Turismo, prezentat în avanpremieră la München, inventează o nouă nişă, aflată undeva la intersecţia claselor SUV, break şi monovolum.
Proiectul PAS (Progressive Activity Sedan), anunţat de BMW cu ceva vreme în urmă, s-a concretizat săptămâna trecută în Conceptul Seria 5 Gran Turismo, care, la rândul său, va deveni, din toamnă, Seria 5 GT, a treia versiune de caroserie a modelului german de clasă mare.
Prezentat înaintea lansării oficiale de la Geneva, în cadrul unui eveniment organizat la München şi la care a fost invitat şi „Evenimentul zilei”, Conceptul Seria 5 Gran Turismo marchează debutul unei noi nişe, una aflată undeva la intersecţia claselor SUV, break/sedan şi monovolum.
Preţ de pornire de la 45.000 de euro
Modelul de serie, care va fi fidel până la identificare cu noul Concept, urmează să ajungă în showroomuri în a doua jumătate a anului, când va deveni cea mai exclusivistă versiune a Seriei 5 (cu excepţia M5).
Neoficial, Seria 5 GT va avea un preţ de pornire situat între 45.000 şi 50.000 de euro cu TVA inclus. Cel mai probabil, gama de motorizări a viitorului model va fi compusă din celebrele motoare de trei litri cu şase cilindri în linie BMW (benzină şi motorină), natural aspirate şi supraalimentate, cu minimum 230 de cai-putere.
Conceptul prezentat la München trebuie privit şi ca un bun indicator asupra direcţiei de design ales de constructorul bavarez pentru „faţa” viitoarei generaţii a Seriei 5 (din 2010) - cu o grilă a radiatorului mai impozantă şi grupuri optice deloc efeminate.
Oficialii BMW au justificat apariţia GT-ului prin identificarea unui nucleu de clienţi care îşi doresc deopotrivă lux şi utilitate. Aceştia şi-ar dori o maşină încăpătoare şi puternică, o poziţie de condus ceva mai înaltă, un portbagaj încăpător şi modulabil. În opinia lor, un break este prea banal, iar un SUV din cale afară de ostentativ. Cât despre monovolum, acesta nu se împacă deloc cu ideea de exclusivism.
GT-ul adună, în opinia responsabililor BMW, cele mai importante caracteristici ale celor trei. La o lungime de aproape cinci metri, spaţiul oferit la interior este peste cel al Seriei 5, echivalent cu cel din Seria 7 chiar, iar şezutul scaunelor se află aproape de nivelul regăsit în X6. Profilul maşinii aminteşte de acest din urmă model, însă, spre deosebire de acesta, spaţiul la nivelul capului, pentru locurile din spate, nu mai este compromis de forma de coupé a plafonului.
Design special pentru seria 5 GT
Conceptul are patru locuri, dar acest aranjament va fi doar opţional pentru versiunea de serie, care va primi o banchetă clasică, pentru trei persoane. Şezutul acesteia va culisa înainte-înapoi pe o distanţă de zece centimetri. Spătarul va putea fi rabatat, dar, pentru mărirea capacităţii portbagajului (420 de litri), va trebui coborât şi un perete care desparte habitaclul de locul perfect izolat destinat bagajelor. Capacul portbagajului are un dublu sistem de deschidere, pe care l-am mai întâlnit la Skoda Superb.
Designul interior a fost creat special pentru Seria 5 GT. Nici bordul, nici panourile portierelor (cu un aspect unitar), nici culorile şi materialele alese pentru scaune nu mai sunt întâlnite la un alt produs BMW. Alte două detalii de efect care se vor regăsi şi la modelul de serie sunt portierele fără rame la geamuri şi acoperişul panoramic.