Economia românească a intrat în recesiune. Dacă datele INS arătau că în primul trimestru, PIB-ul a scăzut cu 6,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, Banca Mondială (BM) prognozează o contracţie economică de 4% pentru acest an.
Instituţia mai estiemază că scăderea va fi urmată de o creştere de 0,5% a PIB-ului în 2010, respectiv 2,5% în 2011, se arată într-un raport al BM.
Estimări revizuite
În februarie, reprezentanţii BM indicau o creştere economică de 0-2% în România în acest an, revizuită în sens negativ de la estimarea de 3,2% inclusă în raportul Perspective Economice Globale 2009 prezentat în luna decembrie a anului trecut.
Aceleaşi estimări mai arată că deficitul de cont curent se va plasa, în acest an, la 8,4% din PIB, faţă de 12,4% din PIB anul trecut, urmând să se restrângă la 7,5% din PIB în 2010 şi să urce apoi la 8,7% din PIB în 2011, se mai arată în raportul "Global Development Finance 2009".
Scădere de 4% prognozată de FMI şi CE Fondul Monetar Internaţional (FMI) anticipează o contracţie de 4,1% a economiei româneşti în acest an, în timp ce prognoza Comisiei Europene (CE) plasează evoluţia negativă la 4%.
Pentru 2010, atât Fondul, cât şi Comisia anticipează că economia va stagna.
PIB al României a scăzut cu 6,2% în primul trimestru al acestui an, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
La nivelul economiilor emergente din Europa Centrală şi de Est, BM previzionează o scădere economică medie de 1,6% în 2009 şi stagnarea PIB anul viitor, pe fondul unei redresări graduale din criză a majorităţii statelor din zonă.