Blestemul sării din Ocnele Mari

PERICOL. Exploatările masive de sare din localitatea Ocnele Mari inundă gospodăriile oamenilor cu saramură şi înghit mii de metri pătraţi de teren.

În Ocnele Mari, autorităţile lucrează cu bani şi cu sentimente. Puse în joc, cineva trebuie să caştige, iar celălat să piardă sau să fie despăgubit la mica înţelegere. Exploatările de sare, din care trăiesc, deopotrivă, câteva zeci de locuitori angajaţi în ocne şi două înterprinderi mari care rulează, pe lângă locuri de muncă, milioane de euro anual, aruncă din curţile lor vreo 50 de familii, cu animale, copii şi zestre. Oricât de miloşi s-ar arăta faţă de oamenii pe care- i pândesc blestemul sării, planurile nu pot fi abandonate nicicum, nici măcar de dragul edililor, care ies cu oferte de strămutare, una mai proastă ca alta.

Potrivit specialiştilor în situaţii de urgenţă din Vâlcea, Câmpul 1 de exploatare a sării din Ocnele Mari ar urma să se prăbuşească la mijlocul lunii august. Chiar şi controlată, prăbuşirea ar putea inunda cu saramură toate casele de la poalele câmpului, acolo unde oamenii nici nu vor să audă de plecat de acasă.

Lecţia precedentul 2001

Un cioban din Bihor i-a tăiat gâtul unei fete de 18 ani. Crima a avut loc la doi km de granița cu Ungaria

Taxa care a întunecat orașele Europei. Cum a ajuns lumina să fie impozitată

Acum opt ani, în luna septembrie, o bucată depământ s-a prăbuşit la Ocnele Mari, iar o cavernă de sare a înghiţit patru sonde şi opt gospodării, le-a acoperit de tot cu pământ, fără ca oamenii să poată salva măcar o scândură. În Câmpul 2 de exploatare, pământul plat a devenit o gaură imensă, acoperită de sute de mii de metri cubi de saramură şi motorină: „Sonda a început să erupă pe nepregătite spre seară. Oamenii au fost avertizaţi, dar n-au vrut deloc să plece. Şi-au luat tot ce au putut de prin casă, dar opt familii au rămas fără nimic. I-am cazat pe la primărie, pe la rude, cu banii ministerului economiei”, povesteşte Rafael Comuna, inspector de situaţii de urgenţă la Ocnele Mari.

În urma tragediei lor, pământul a fost scăldat de o saramură grea, care a sterilizat grădinile şi a lăsat sarea să se plimbe la suprafaţă, în dâre de praf albicios.

Înghiţiţi de şuvoaiele de saramură

Treziţi cu dezastrul sub picioare, oamenii au plecat care încotro, au fost despăgubiţi de minister cu bani frumoşi sau au primit la schimb terenuri şi bani de case. „Unul singur n-a vrut nici în ruptul capului să iasă din curte. Era şi un pic în stare de ebrietate, nevasta şi copiii îi plecaseră pe la rude şi şi-a adus aminte să are vaca legată-n grajd. L-a târât şuvoiul de saramură vreo 15 metri şi a căzut lângă vacă. L-au găsit babele dimineaţă cu clavicula ruptă, cu coastele rupte şi i-au făcut o frecţie cu ţuică. A murit acum vreo doi ani”, îşi aduce aminte Rafael Comuna şi partea amuzantă a „salvărilor” din 2001.

„A fost mult suflet atunci”

Oamenii care au primit la schimb bani pentru locuinţe noi s-au împrăştiat prin oraş şi au luat-o de la capăt. Cei de acum, care trăiesc cu ocnele la câţiva metri sub pământ, sunt nemulţumiţi de cum arată locul în care ar trebui să fie mutaţi până la sfărşitul lunii, dar şi de evaluările gospodăriilor, cu mult mai mici decât ale celor din 2001.

Neştiind cui pe cine să mai arunce vina şi întorsăturile de situaţii, cum că i-ar duce ba colo, ba dincolo, locuitorii din Ocnele Mari au ocară pentru primarul Petre Iordache, care, „în loc să-i ajute, are grija turismului din oraş”. Iordache se disculpă scurt şi trasează sarcinile de lucru la tabăra Ocniţa, locul în care i-ar duce, în cazul unei indundaţii de saramură, pe toţi: „Ştiu că oamenii sunt nemulţumiţi că, în 2001, pentru o casă, s-au dat şi patru miliarde de lei, chiar dacă erau numai patru pereţi. Dar acum, ministerul economiei a strâns punga şi noi navem ce face. Atâta dau şi mai este şi criza asta”. Dacă primarul ridică din umeria cea mai groaznică şi nemiloasă neputinţă, sinistraţii au ales fie să semneze evacuarea, fie să negocieze, până la un preţ bun, noua locuinţă.

„Vrem bani şi casă”

Tanti Maria locuieşte într-o casă de şase camere cu doi dintre copiii săi, pe care nu-i poate scoate în stradă nici dacă ar veni al doilea potop. Pentru că despăgubirea statului în orice situaţie nu-i aduce o casă mai mare de patru camere, tanti Maria nu ştie ce-o să lase zestre copiilor: „Când le-am zis că eu ţin şi doi copii pe lângă mine, mi-au zis că ei nu primesc nimic şi i-au trimis la muncă, să-şi facă singuri. Păi eu cu două miliarde nu-mi pot face o casă ca asta. Şi nici n-au unde să ne ducă. Întâi trebuiau să construiască casele, apoi barajul ăsta de scurgere. Bani pentru baraj au avut, pentru noi nu. Atunci nu plecăm”.

Ca să n-o poată scoate nimeni din ograda ei, Maria a consultat legile. Aşa a aflat că nimeni în lumea asta n-o poate sili să plece de unde are, pe lângă un petic de pământ, o casă frumoasă, vreo 70 de găini, un purcel, furaje „şi-o mobilă”.

LA SCHIMB

Tabăra Ocniţa, motelul pentru sinistraţi

Pentru a le uşura plecarea, primăria din Ocnele Mari le-a pus la dispoziţie, provizoriu, o tabără dezafectată pentru copii. Clădirea de 12 camere, structurată pe două nivele, nu are nici apă, nici canalizare. „Acum se renovează. Camerele sunt pentru două sau şase persoane. În câteva zile va fi gata”, spune primarul Petre Iordache. La Ocniţa, însă, poţi veni cu patul de acasă. Chiar şi aşa, nimeni nu vrea să meargă. „Eu am fost acolo să vad. Păi eu nici acasă la mine nu dorm cu copilul meu în pat. Acolo mă pun să dorm cu vecinii. Nici curent, nici apă, şobolani”, încheie Camelia, una dintre femeile ameninţată cu evacuarea.

LUCRĂRI. Condiţiile oferite de primărie nu sunt pe placul oamenilor

REACŢII

Noile locuinţe s-au oprit la fundaţie

În valea ameninţată de revărsări de saramură după o prăbuşire controlată, sinistraţii nu trăiesc cu frică. Deşi mai toţi strigă ca mieii în Săptămâna Patimilor după despăgubiri bune, nimeni nu-i ascultă pentru că variante de a alege le-au dat: ori semnează evacuarea şi pleacă, ori rămân s-aştepte deversările de saramură. Printre cele 55 de familii ameninţate sunt bărbaţi care lucrează în minele de exploatare. Lor li s-a explicat mai cu frumosul că „o să fie bine”. Ceilalţi fac presiuni şi merg în vizită la Căzăneşti, „cartierul” pe care l-au comandat cei de la Ministerul Economiei, aflat la vreo 3 kilometri de Ocnele Mari.

Conform planurilor, locuinţele ar fi trebuit să fie gata până la toamnă, dar lucrările au stagnat la fundaţiile de beton. „În Căzăneşti s-a lucrat din mai până la sfârşitul lunii iunie, dar construcţiile au fost sistate din cauza lipsei de fonduri”, spune primarul Iordache.

Trei lucruri pentru fericire

Locuitorii din valea peste care sar prăbuşi saramura stau, însă, cu frica identităţii. Când vor să se plângă, nici nu le mai trebuie vreun nume. Supăraţi foc pe toată lumea care vrea să-i alunge ca pe nişte ciumaţi din calea sării, se arată, totuşi, pe drumul ce-i desparte de vecinii „din afara pericolului”.

Camelia e femeie în toată firea, iar dacă i-ar spune cineva că mâine i s-ar inunda casa cu saramură parcă a-i întreba- o, de amuzament, „ce ai lua cu tine pe o insulă pustie?”. Nici cu clipeşte şi spune: „Mă iau pe mine, actele şi maşina”. Curajul deja îl are să plece oriunde. Familia ei e printre singurele care a acceptat evacuarea, cu o despăgubire de vreo două miliarde de lei vechi şi posibilitatea de a-şi construi, în regie proprie, o casă nouă.

„Nu mă fac pe mine două lemne”

Cu inspectorul în situaţii de urgen ţă la poartă, Camelia găseşte soluţie pentru orice scenariu. Dacă e să plece, pleacă. Dar nu unde o trimite primăria, provizoriu, în tabăra de la Ocniţa: „Avem o fată la liceu, care face naveta în Râmnicu-Vâlcea. Şi eu fac naveta de două ori la serviciu, soţul nu, că lucrează aici. Dacă ne duc la Căzăneşti, trebuie să schimb trei autobuze şi nu, nu se poate. Cu animalele ce fac? Unde le duc? Cine le dă de mâncare? Mobila o las aici, că nu mă fac pe mine două lemne”.

55 de familii vor fi evacuate până la sfârşitul lunii din cauza surpării terenului în urma exploatării sării DEZBATERE. Inspectorul Comuna, în mijlocul unui talk-show pe uliţă, cu Maria (stânga) şi Camelia, două dintre femeile care trebuie să fugă din calea sării Foto: Vlad Stănescu "Dacă ne duc la Căzăneşti, trebuie să schimb trei autobuze. Cu animalele ce fac? Unde le duc? Cine le dă de mâncare? Mobila o las aici, că nu mă fac pe mine două lemne.", Camelia, evacuată