Alecu Racoviceanu; Sursa: Arhiva EVZ Parcurgând știrile de dimineață, mi-am dat seama de o nouă dependență pe care eu și alții ca mine am dezvoltat-o de mai bine de doi ani. Dependența de cifrele oficiale.
Până în martie 2020 nu dădeam nicio atenție cifrelor comunicate de instituții diverse, abia de le băgam în seamă pe cele legate de subiecte care mă interesau. Cifrele le lăsam sociologilor și statisticienilor și le consumam doar concluziile, citate undeva la sfârșitul unui articol sau abia la a doua ceașcă de cafea, la o șuetă.
Violent, cifrele au intrat în viața noastră începând cu martie 2020. Din ”meniul” zilnic al statisticienilor, ele au ajuns la ”gustarea de ora 10” a oricărui om. Începuturile pandemiei au însemnat – mai țineți minte? – primele comunicări la oră fixă. La ora 10.00, în fiecare zi, oamenii lăsau orice treabă și deschideau siteuri de știri sau televizorul: x persoane pozitive, y spitalizate și z decese. Apoi ne vedeam de treabă, dar știrile își făceau treaba în mințile și sufletele noastre.
Mai tîrziu ora s-a mutat la 13.00, dar a continuat și s-a întărit instinctul nostru pavlovian de a căuta în castronul din colțul podelei bucătăriei pumnul de ”cronțonei” ai durerii altora și ai fricii noastre de a nu ajunge și noi statistică.
Acum, chiar dacă cifrele tot sar de sute de îmbolnăviri pe zi nu mai înseamnă nimic. Eu nu cunosc pe nimeni care să le mai dea vreo importanță.
Aproape credeam că au dispărut cifrele din viața noastră și apoi am remarcat că în fiecare dimineață (ca un meteo citit nu de o fată plăcută văzului ci de un cadet ferchezuit) prima știre este contabilitatea zilelor de când a izbucnit războiul din Ucraina.
Azi sunt 91, găsiți numărul pe orice site, ca un diapazon care dă tonul muzicii zilei. Și dacă îl uitați, el este acolo, în mintea voastră și lucrează, lăsând toată simbolistica lui să macine, să producă frică și ascultare.
Avea terenul pregătit.
Recomandările noastre
