Bistriţa s-a făcut mică înaintea Clujului

Bistriţa s-a făcut mică înaintea Clujului

Echipa de rezerve a lui Sabău n-a emis pretenţii în faţa CFR-ului. „Feroviarii“ au revenit pe primul loc şi aşteaptă ca Steaua să se împiedice azi în „Groapă“.

Cu o etapă înainte de finalul celui mai disputat sezon din ultimii ani în Liga I la fotbal, CFR Cluj şi-a recuperat aseară poziţia de lider, învingând, în Gruia, formaţia Gloria Bistriţa, scor 1-0, şi trage încă nădejde să pună mâna pe laurii de campioni. Ardelenii stau însă la mâna dinamoviş tilor, care trebuie să învingă astă-seară Steaua pentru a trimite titlul la Cluj.

Misiunea trupei lui Ioan Andone, echipă care s-a chinuit pentru a pune mâna pe cele trei puncte, a fost uşurată de faptul că Ioan Sabău, tehnicianul „vampirilor“ din Bistriţa, a decis să trimită în teren o formulă de echipă cu multe rezerve.

Printre cei lăsaţi la odihnă s-au aflat atacanţii Sandu Negrean şi Cristi Coroian, principalii marcatori ai oaspeţilor. Moţu’ a experimentat şi în apărare. Salvatorul Clujului a fost şi aseară argentinianul Sebastian Dubarbier.

„Noi ne-am făcut treaba. Acum trebuie să ne ajute Dinamo. «Câinii» nu vor ca titlul să ajungă în Ghencea. Mâine (n.r. - azi) mă voi îmbrăca în roşu şi alb!“ - Eugen Trică, mijlocaş la CFR Cluj

Ne puteți urmări și pe Google News