Biserica Catolică ATACĂ DUR DICTATURA din Venezuela

Biserica Catolică ATACĂ DUR DICTATURA din Venezuela

Biserica Catolică ia, în sfârșit, o poziție tranșantă față de dictatura instaurată în Venezuela de președintele socialist Nicolas Maduro.

Reprezentanții bisericii consideră că „dictatura” lui Maduro va fi consolidată și mai mult după alegerea, la 30 iulie, a Adunării Constituante, relatează AFP, preluată de Agerpres

„Nu mai este vorba despre un conflict ideologic între dreapta şi stânga”, ci de „o luptă între un guvern care a devenit o dictatură şi un întreg popor care reclamă libertatea” a declarat presei monseniorul Diego Padron, preşedintele Conferinţei episcopale venezuelene (CEV). 

Venezuela se confruntă cu cea mai gravă criză politică şi economică din ultimele decenii, iar opozanţii preşedintelui Maduro manifestează aproape zilnic, de peste trei luni, pentru a cere demisia acestuia. Violenţele din jurul acestor manifestaţii au făcut până în prezent 91 de morţi. 

„Această adunare prevăzută pentru sfârşitul lunii iulie va fi impusă cu forţa, iar rezultatul va fi înscris în Constituţia unei dictaturi militare, socialistă, marxistă şi comunistă”, a avertizat monseniorul Padron în deschiderea adunării anuale a episcopilor venezueleni. 

Pentru Biserica Catolică, ale cărei relaţii cu guvernul socialist sunt frecvent tensionate, Constituanta va permite „guvernului actual să rămână la putere pe o durată nelimitată şi să anuleze toate puterile publice ca Adunarea Naţională”, unica instituţie controlată de opoziţie. 

Preşedintele Conferinţei episcopale a autorizat ca toate localurile aparţinând Bisericii, cu excepţia lăcaşurilor de cult, să fie utilizate de opoziţie în momentul referendumului pe care doreşte să îl organizeze, la 16 iulie, legat de proiectul acestei Constituante. 

Biserica a jucat un rol de mediator cu prilejul unei tentative de dialog între cele două tabere la sfârşitul lui 2016, tentativă care a eşuat. Clericii catolici au fost frecvent criticați de preşedintele Maduro pentru luările de poziţie considerate prea apropiate de opoziţie. 

Maduro a denunţat, vineri, în cursul unei ceremonii militare ce i-a reunit pe şefii armatelor, ai Curţii Constituţionale şi ai altor instanţe legate de putere, „complotul” în pregătire împotriva alegerii Constituantei. 

Venezuela se confruntă cu o gravă penurie de bunuri, mai ales de alimente şi medicamente, iar această stare de lucruri se află la originea respingerii masive a puterii din partea populaţiei. Potrivit unei anchete Datanalis, 80% dintre venezueleni sunt ostili administraţiei Maduro şi 70% dintre ei resping Constituanta. Un studiu Latinobarometro arăta în 2013 că 79% dintre venezueleni se declarau catolici, mai scrie AFP.