Big Brother la Moscova. Primăria din Moscova instalează un software de recunoaștere facială pe camerele de supraveghere din capitala rusă
- Plugaru Radu
- 7 septembrie 2019, 09:49
Autoritățile din Moscova au comandat un software de recunoaștere facială în valoare de 4 milioane de dolari, care urmează a fi instalat pe camerele de supraveghere destinate monitorizării protestelor și a manifestațiilor publice, informează cotidianului rus Vedomosti.
Orașul Moscova are una dintre cele mai mari rețele de camere de supraveghere din lume, aproximativ 160000 fiind instalate în metropola rusă, unele dinte acestea fiind echipate cu tehnologie de recunoaștere facială, existând planuri de a crește numărul acestora până la 200.000 în acest an.
Software -ul de recunoaștere facială comandat de Departamentul IT al Primăriei Moscovei este realizat de o filială a grupului de firme AFK Sistema, deținut de oligarhul Vladimir Yevtushenkov, relatează cotidianul rus Vedomosti, citând documente oficiale.
Compania Sitronics va instala camere de luat vederi de-a lungul rutelor obișnuite de protest din Moscova și va transmite în direct manifestațiile către centrele de monitorizare a populației din Moscova. Reprezentantul companiei a promis că aceasta nu va încălca legislația rusă cu privire la protecția datelor personale și intimității persoanelor, a informat Vedomosti.
Sitronics este specializat în sisteme „anti-criminalitate, antitero și antivandalism”. Compania a instalat echipamente de supraveghere în școlile din Moscova și a colaborat cu centrul de gestionare a traficului orașului și cu furnizorul local de electricitate.
Tehnologia de recunoaștere facială a firmei Sitronics va fi introdusă odată ce sistemul de supraveghere va fi implementat definitiv, a declarat șeful departamentului IT al primăriei, Alexander Gorbatko.
O sursă anonimă citată de Vedomosti, apropiată de unul dintre dezvoltatorii sistemului de recunoaștere a imaginilor din Rusia, a descris sistemul de supraveghere al Moscovei ca fiind „haotic”.
Pe de altă parte, un fost oficial de rang înalt din primăria Moscova , Serghei Kapkov, a luat apărarea tehnologiei de recunoaștere facială, „Cu cât gradul de securitate al manifestărilor publice este mai ridicat, cu atât mai mulți oameni vor participa la aceste evenimente”, a declarat acesta.