Biblioteca Mondială Digitală, aproape de lansare

Biblioteca Mondială Digitală, aproape de lansare

Instituţia culturală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, UNESCO, va lansa, la sfârşitul lunii aprilie, Biblioteca Mondială Digitală, un site care reuneşte mai multe arhive din toată lumea, scrie The Telegraph.

Pagina de internet, care va fi lansată pe 21 aprilie la Paris, va include manuscrise, hărţi, cărţi rare, filme, înregistrări audio şi fotografii. Vizitatorii vor avea acces la toate materialele fără să plătească niciun ban.

Noul site, care a fost descris drept o "catedrală a intelectului", a fost produs de UNESCO cu ajutorul fondurilor donate de mai multe companii private. De asemenea, proiectul a fost susţinut de 32 de instituţii culturale majore din întreaga lume.

Digitalizarea artei şi a colecţiilor culturale a luat avânt în ultimii ani, fapt care a uşurat misiunea organizatorilor.

Ne puteți urmări și pe Google News