Doar în ROMÂNIA se poate aşa ceva! S-au ÎMBĂTAT şi au început să se LAUDE cu ce ŞPĂGI au dat

Doar în ROMÂNIA se poate aşa ceva! S-au ÎMBĂTAT şi au început să se LAUDE cu ce ŞPĂGI au dat

În Galaţi există sute de dosare falsificate pentru ca anumite persoane să se poată pensiona pe caz de boală, însă procurorii au încheiat cu succes prima parte a anchetei.

Gabriela Luminiţa Tirim, asistentă medicală angajată la Casa de Pensii Galaţi, a fost trimisă în judecată pentru luare de mită. Din primele informaţii reiese că aceasta ar fi luat 68 de spăgi pentru a falsifica 28 de dosare medicale.

Valoarea acestor spăgi este estimată la 100.000 – 200.000 de euro.

Deoarece totul a luat amploare într-un timp foarte scurt, procurorii au mai deschis un dosar în care sunt judecate alte opt persoane, majoritatea medici şi asistente de la Spitalul Judeţean din Galaţi.

Aceştia sunt acuzaţi că ar fi falsificat peste o sută de dosare pentru care, bineînţeles, au luat mită.

În lista persoanelor anchetate se află şi beneficiarii pensiilor nemeritate, aceştia fiind acuzaţi de dare de mită şi înşelăciune.

Procurorii acuză că în perioada decembrie 2011-mai 2012 au fost falsificate 446 de dosare de pensie de invaliditate, pe baza cărora s-au plătit pensii necuvenite în sumă de 1,3 milioane de lei.

Procurorii au fost sesizaţi în 2012 chiar de către conducerea Casei de Pensii, care a primit o scrisoare anonimă despre un incident petrecut în 2011 în comuna Rediu, la o pomană.

 În contextul amintit, după ce s-au îmbătat, patru beneficiari de pensii fabricate cu ajutorul asistentei Tirim au povestit altor persoane cum a dat şpagă „pentru a rezolva cu pensia”, scrie b1.ro.