Beneficiile taxei „ghearei”: ACCES LIBER la medicamente compensate, FĂRĂ DATORII

Beneficiile taxei „ghearei”: ACCES LIBER la medicamente compensate, FĂRĂ DATORII

Din momentul introducerii taxei clawback, accesul pacienților la medicamente a crescut, fără a se mai acumula datorii, a anunțat președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Până în anul 2008, accesul pacienților la medicamente a fost liber, după ce fusese eliminat plafonul la farmacii. Medicii prescriau pastile într-o veselie, statul deconta. Spre sfârșitul anului, datoriile bătuseră orice record, ajungând la 1 miliard de euro. Astfel, în anul 2011, se vorbea chiar de riscul ca sistemul asigurărilor de sănătate să intre în colaps, iar pacienții să nu mai primească medicamente compensate. „Introducerea taxei clawback, adică impozitarea producătorilor de medicamente pe vânzările care depășesc bugetul impus de stat, a atins un deziderat unic: accesul liber al pacienților la tratament și reușita de a nu mai acumula datorii, o condiție ca FMI să ne mai finanțeze țara”, a declarat Lucian Duță, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Consumul de medicamente s-a dublat în intervalul 2009-2011, tendință pe care autoritățile vor să o continue prin revizuirea listei de compensate. Duță a vorbit și despre posibilitatea creșterii veniturilor medicilor.