Gigi Becali nu mai aşteaptă decizia Comisiei de Disciplină a FRF şi a decretat ieri: „Steaua nu mai rejoacă meciul cu Rapid nici dacă decide federaţia şi va merge la tribunalul UEFA“.
Ecourile evenimentelor de joi seară din Giuleşti nu s-au epuizat. Gigi Becali, patronul celor din Ghencea, a explicat de ce jucătorii Stelei au zbughit-o la vestiare imediat după ce Alexandru Deaconu a fluierat finalul meciului din Giuleşti.
„Au făcut foarte bine. Dacă puteau să câştige cu 3-0 la «masa verde», de ce să mai stea pe teren? Dacă se răzgândea arbitrul... Ei nu s-au retras de frică sau să nu iasă bătaie, ci ca nu cumva să-i cheme arbitrul înapoi. Aşa a vrut Dumnezeu, să-l lovească bricheta pe Deaconu. Nu mai rejucăm meciul nici dacă decide federaţia. Mergem la UEFA şi ne vor suspenda echipele din cupele europene“, a spus ieri Becali.
Fostele glorii ale Stelei au sărit în apărarea clubului la care au cunoscut gloria. „Dacă eram jucător, aş fi părăsit imediat terenul“, a spus Adrian Bumbescu.
„Ce premeditare? Jucătorii Stelei erau vizaţi, dar l-au nimerit pe arbitru. Cine ar putea să creadă că intrau cinci stelişti între sute de rapidişti şi să mai şi arunce cu obiecte în teren, fără să fie luaţi în primire?“, s-a întrebat Tudorel Stoica.
Lăcătuş, împotriva foştilor elevi
Meciul Steaua - UTA, programat astă-seară, de la ora 20.30 (în direct la Kanal D), este o partidă specială pentru Marius Lăcătuş. Antrenorul „roş-albaştrilor“ a lucrat la „Bătrâna Doamnă“ până cu puţin timp înainte de revenirea la Steaua. În tur, cu „Fiara“ pe bancă, UTA a ţinut în şah pe Steaua, scor 1-1. Arădenii au acumulat un singur punct în cele cinci meciuri din această primăvară.
În timp ce întreg fotbalul românesc dezbate măsurile care ar trebui luate după meciul întrerupt Rapid - Steaua, cei din Ghencea o ţin numai în petreceri. Ieri, „roş-albaştrii“ i-au sărbătorit pe Ovidiu Petre, care a împlinit 26 de ani, dar şi pe căpitanul Mirel Rădoi, care a aniversat 27 de ani.