Baza de agrement de la Brădet, aflată la nici un kilometru de zona centrală a municipiului Petroşani, a ajuns o adevărată bombă ecologică, după ce autorităţile locale au lăsat-o în paragină.
Abandonată în urmă cu câţiva ani, zona este plină de gunoaie şi ierburi. Drumul care altădată era asfaltat şi trecea printr-o pădurice a devenit aproape impracticabil, iar dacă urci cu maşina şi nu eşti foarte atent rişti să nu mai ieşi dintre gropile care s-au format.
Dacă până la terenul de sport al Universităţii Petroşani, aflat în imediata apropiere a bazei de agrement, mai urci cum mai urci, la câţiva metri mai sus parcă ajungi în altă parte. Pe partea stângă a drumului zona verde a ajuns groapă de gunoi pentru deşeuri rezultate din construcţii. O suprafaţă de câţiva zeci de metri a devenit un adevărat munte de deşeuri. Şi toate astea se petrec chiar lângă zona de captare a apei pentru oraş.
Dacă această imagine nu îi descurajează pe cei care ies în mijlocul naturii, mai sus un pic ei au surpriza să constate că un deal aflat undeva pe partea dreaptă a ajuns pistă pentru motociclişti sau biciclişti. „Nu am mai fost de ceva vreme aici şi nu îmi vine să cred. Altădată, chiar dacă erau hârtii şi alte gunoaie menajere, totuşi nu era dezastrul acesta. Cei care şi-au făcut vile aici nu au găsit un alt loc unde să depoziteze deşeurile din construcţii decât pe iarbă. Este păcat de zona asta verde de care noi avem parte dar ne batem joc”, declară Marian Enache.
Dar punctul culminant este chiar fosta cabană Brădet, distrusă acum în întregime. Au dispărut uşile, ramele de la geam, chiar şi acoperişul cabanei în anumite porţiuni.
Mini-sat de vacanţă
Autorităţile locale au încercat de mai multe ori să vândă baza de agrement dar nu au găsit niciun investitor din cauza preţului mare pe care l-au cerut.
Acum însă întreaga zonă de agrement face parte din planul integrat de dezvoltare urbană şi revitalizare a centrului civic al municipiului Petroşani, proiect de 7 milioane de euro, care are în vedere reconstrucţia bazei.
Autorităţile locale vor să construiască din bani europeni un mini-sat de vacanţă unde accesul să se facă cu autobuze ecologice.