Băsescu despre eroarea PSD și SUA. Ce crede despre Gîrbovan și Birchall

Băsescu despre eroarea PSD și SUA. Ce crede despre Gîrbovan și Birchall

Fostul președinte Traian Băsescu consideră că aducerea unui magistrat la Ministerul Justiției poate fi un lucru bun, dar PSD a greșit din alt motiv.

Băsescu spune că „aducerea unui judecator cu o oarecare reputatie profesionala” nu este o soluție greșită. „Pozițiile publice (ale Danei Gîrbovan, n.red.) au fost mereu echilibrate, nu au fost extreme. A găsit mereu resurse să fie echilibrată pe legile justiției. Nu cred că e un lucru rău”, a adăugat fostul șef de stat.

„Ce-au pierdut însă PSD-iștii este legat de credibilitatea dnei Birchall în SUA. Dacă peste câteva luni ar fi explicat la Departamentul de Stat că s-au facut progrese, vă asigur că ar fi fost crezută. Au pierdut un om foarte credibil în Statele Unite”, a explicat Băsescu.

„Birchall pare o femeie cu care nu prea e de negociat. A zis că va implementa integral observatiile GRECO și ale Comisiei de la Veneția. Rămâne de văzut cât de absolut trebuie să fii în punerea în aplicare a unor rapoarte. Vă pot arăta zeci, sute de soluții care au fost date pentru România care au fost un eșec în perioada de tranziție. Guvernele nu trebuie să fie niște păpuși executante de genul noi muncim nu gândim”, a mai spus fostul președinte la Digi 24.

Declarațiile lui Traian Băsescu vin în contextul în care PSD a decis, vineri, înlocuirea Anei Birchall cu Dana Gîrbovan la șefia Ministerului Justiției.

Ne puteți urmări și pe Google News