Băsescu o ajută Kovesi? Declarația care poate schimba tot

Băsescu o ajută Kovesi? Declarația care poate schimba tot

Discuțiile legate de întâlnirea în secret ai șefilor statului din vila lui Gabriel Oprea din noaptea alegerilor din 2009 continuă cu aceeași intensitate.

Traian Băsescu a vorbit despre chemarea în fața comisiei pentru a fi anchetați toți cei care au fost prezenți acolo.  Laura Codruța Kovesi a fost și ea în seara respectivă la Oprea acasă, dar șefa DNA, are, așa cum spune Traian Băsescu o portiță de scăpare din această încurcătură. 

”Legal, nimeni nu e obligat să se prezinte în fața unei comisii parlamentare. Trebuie investigația Parchetului. Acolo nu poți să spui ”nu mă duc!”. Poți să fii politician, magistrat, acolo te duci.

Erau dependenți de mine și s-au adunat la un om politic pentru a vedea ce vor face dacă iese unul sau altul. Eu nu văd ce poți să faci în casă la Oprea. De la Oprea nu se puteau face ilegalități. Ce să facă Kovesi, să dea ordin la procurori să li se arate buletinul de vot dacă au votat cu Băsescu? Eu nu am avut treabă cu Kovesi în seara aia. Eram la sediul partidului, Cu Adriean Videanu. Nu am vorbit niciodată cu Kovesi pe telefonul privat. Ce căuta adjunctul lui Kovesi la Oprea acasă în noaptea alegerilor?

Cred că le-a spus Maior: ”Veniți la Oprea că dă de băut!”. Cred că el s-a trezit cu mai mulți musafiri decât era prevăzut. Acești oameni, în noaptea alegerilor, nu aveau ce căuta acolo. Nu ai de ce să te duci acasă la un privat. Există și varianta ca Oprea să nu vrea să spună adevărul. Aceștia nu aveau ce căuta acolo în noaptea alegerilor pentru că aveau misiuni importante în stat. Trebuie făcută o investigație pe această temă, asta ar trebui să fie prioritară.  Este puțin probabil ca doamna Kovesi să dea ordine prin telefon pentru a fura voturi. Părerea mea este că toată lumea care a fost la acea petrecere să fie cercetat. Eu sunt convins că cel care a fost furat în 2009 am fost eu”, a spus Traian Băsescu la România TV.