Barometrul mitei de la Cluj. Zilele în care a luat șpagă Horea Uioreanu!
- Petrisor Cana
- 5 iunie 2014, 00:00
Procurorii DNA au probat zece cazuri în care fostul președinte al Consiliului Județean a luat șpagă. Cei mai mulți bani provin de la afaceristul „gratulat” cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării.
Fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a luat mită de cel puțin zece ori și nicio sumă nu era mai mică de 5.000 de lei. „Evenimentul zilei” vă dezvăluie zilele în care fostul șef de județ a primit cei 139.000 de lei, calculați de procurorii Direcției Naționale Anticorupție ca fiind venituri ilicite.
Astfel, prima oară, Horea Uioreanu a încasat 40.000 de lei în luna aprilie 2013, luna intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) 28/2013 care punea bazele Programului național de dezvoltare locală. Șpaga a fost dată chiar înaintea intrării în vigoare normelor metodologice, consfințite abia pe 9 mai, prin Ordinul nr. 1851/2013, semnat de ministrul Dezvoltării Rurale, Liviu Dragnea. Vestea dată de Dragnea a condus la „alocarea” celei de a doua șpăgi, pe data de 23 mai 2013, în valoare de 5.000 de lei. A doua zi, pe 24 mai 2013, Uioreanu a mai primit 5.000 de lei. Au urmat: pe 3 iunie 2013 - 9500 de lei, pe 6 iunie 2013 - 4.500 de lei, pe 5 septembrie 2013 - 5.000 de lei, pe 9 ianuarie 2014 - 30.000 lei, pe 20 ianuarie 2014 - 10.000 lei, pe 24 februarie 2014 - 2.200 euro (echivalent a 10.000 de lei) și pe data de 9 mai 2014 - 20.000 de lei.
În timpul „cursei pentru șpăgi”, Ministerul Dezvoltării aloca bani pentru lucrările publice din comunele în care avea lucrări firma afaceristului Vasile Pogăcean, SC Sinai Impex SRL.
Analizând datele oficiale de pe site-ul public al ministerului cu cele prezentate de DNA se poate constata, însă, că nu toate sumele alocate corespund.
Cifrele DNA nu se regăsesc pe site-ul Ministerului Dezvoltării
Astfel, DNA arată că, în 2014, pentru lucrări realizate de SC Sinai Comimpex SRL au mai fost alocați 902.497 lei pentru lucrări în comuna Bonţida şi 545.000 lei pentru comuna Fizeşu Gherlii. Pe site-ul Ministerului Dezvoltării, pentru județul Cluj, nu apar decât Consilul Județean, care figurează că a primit 33.880 de lei și comuna Iclod cu 92.200 lei.
În schimb, cei 902.497 lei, pentru Primăria Bonțida, așa cum precizează DNA, sunt prezentați doar pe site-ul Consiliului Județean Cluj.
Filiera banilor publici
O sursă constantă de venituri ilicite pentru Horea Uioreanu a fost Vasile Pogăcean (foto), omul de afaceri a cărui firmă, Sinai Impex, a executat lucrări pentru introducerea unor rețele cu apă în mai multe comune din județul Cluj. Cele enumerate de DNA sunt: Fizeșu Gherlii, Câțcău, Bonțida și Iclod. Pentru lucrările publice, în anul 2013, SC Sinai Comimpex a primit de la Ministerul Dezvoltării, prin mecanismul de alocare bugetară reglementat prin OUG 28/2013, suma totală de 3.174.000 lei, în detrimentul proiectelor derulate de alte comunități locale de la sate. În 2014, pe aceeași filieră, firma lui Pogăceanu a mai fost finanțată cu peste 1,4 milioane lei. De la Pogăcean, Uioreanu a primit suma de 114.500 lei dintr-un total convenit de 623.944 lei. În funcție de încasări, Pogăcean trebuia să restituie 15 la sută din valoare acestora iar șpăgile erau notate, conștincios, de către Răzvan Pop, consilierul șefului de județ.
Uioreanu jr. a scăpat de închisoare: condamnat la opt luni cu suspendare
În timp ce tatăl său a ajuns după gratii, Alexandru Uioreanu, fiul fostului președinte al Consiliului Județean Cluj a scăpat de închisoare. El a fost condamnat, definitiv, de Înalta Curte de Casație și Justiție la opt luni închisoare cu suspendare. Uioreanu jr. a fost acuzat de trafic de droguri. Clienții lui erau, în marea lor majoritate, elevi la licee din Cluj Napoca. Procurorii DIICOT Cluj susțin că cei mai fideli clienți ai lui Alexandru Uioreanu erau elevii de la Liceul de Coregrafie, dar și de la alte Colegii de renume din orașul Cluj-Napoca, cum ar fi „George Coșbuc” sau „Gheorghe Șincai”.
Adolescentul a fost ridicat de anchetatori în 19 decembrie anul trecut şi a fost reţinut de către procurorii DIICOT. Ulterior, el a fost arestat preventiv, alături de alte două persoane cercetate în acelaşi dosar, de Tribunalul Cluj. Pe 23 ianuarie, Alexandru Uioreanu a fost trimis în judecată. Alături de el au mai fost judecați: Nagy Ferenc, Nagy Gyongyever, Adrian-Ciprian Tition și Norbert Borșan, pentru aceleași infracțiuni. Horea Uioreanu declara, atunci, că nu ştie nimic despre acest caz, pentru că este fiul său din prima căsătorie, are 16 ani şi locuieşte împreună cu mama lui. Alexandru Uioreanu, elev la Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică, avea situaţia neîncheiată la cinci materii din cauza absenţelor, afirma directorul liceului, Marius Loga. (Petrișor Cană)