FC Barcelona a pierdut, suprinzător, sâmbătă, pe terenul celor de la Levante, scor 1-3, în etapa a 12-a din La Liga.
Catalanii au deschis scorul prin Lionel Messi (foto), în minutul 38, din penalty, dar, în minutul 61, gruparea din Valencia a reușit egalarea, iar în minutul 68 conducea deja cu 3-1! Așadar, Barcelona nu mai primise 3 goluri într-un meci de la duelul din returul cu Liverpool, din semifinalele Ligii Campionilor, și este pentru a doua oră când Barça pierde un meci după ce Messi deschide scorul (2013, în jocul cu Real Sociedad).
Ultima dată când formația de pe „Camp Nou” a fost învinsă de 4 ori în primele 12 etape din Spania a avut loc în sezonul 2003-2004, iar acum, Levante a devenit echipa care a administrat cele mai multe înfrângeri Barcelonei de când este antrenor Ernesto Valverde, nu mai puţin de 3. În jocul cu Levante, Barcelona l-a pierdut pe Luis Suarez. Atacantul trupei „blaugrana” a părăsit terenul după doar 41 de minute, din cauza unei probleme musculare la piciorul drept. Suarez ar putea fi indispobibil vreme de trei săptămâni.