Bărbat din Galați, găsit împușcat în curtea casei sale. Ce au descoperit polițiștii

Bărbat din Galați, găsit împușcat în curtea casei sale. Ce au descoperit polițiștii Sursa foto:Razvan Valcaneantu/EEC

Execuție în plină zi. Un bărbat din Galați a fost găsit împușcat, în curtea casei sale. În urma apelului făcut la 112, reiese că victima ar fi utilizat o armă de vânătoare proprie, pentru a-și curma viața. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, pentru a stabili cauzele exacte ale incidentului.

Agenții de poliție din cadrul Secției 5 Galați au fost sesizați marți, 24 mai, cu privire la faptul că o persoană de sex masculin, în vârstă de 57 de ani s-ar fi sinucis cu o armă de vânătoare, chiar la domiciliul său din strada Traian.

Bărbat din Galați, găsit decedat în curtea locuinței

„Agenţii s-au deplasat imediat la faţa locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, corpul neînsufleţit al bărbatului fiind găsit în curtea locuinţei.

Din primele verificări, a rezultat că arma de vânătoare cu care acesta s-ar fi împuşcat îi aparţine şi este deţinută legal”, a transmis IPJ Galaţi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acum, urmează cercetări care să stabilească cauzele exacte ale producerii incidentului, polițiștii deschizând un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Consilier Pro România, împușcat în piept de un membru PSD

O mare tragedie s-a petrecut la o partidă de vânătoare de fazani de pe raza localității Livezile, din județul Timiș. Un tânăr politician de la Pro România, în vârstă de 36 de ani, a murit la scurt timp după ce a fost împușcat în piept, chiar de către nașul său, un membru PSD.

La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de poliţie şi o ambulanţă, medicii făcând eforturi să îl resusciteze pe bărbat. În ciuda eforturilor de resuscitare, tânărul de 35 de ani nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decesul. Potrivit surselor, tânărul politician ar fi a fost împușcat din greșeală chiar de nașul său, după ce a fost confundat cu un fazan. Suspectul a fost găsit la fața locului de către polițiști.

Tânărul a fost executat de la câțiva metri distanță, confundat fiind cu un fazan

Cei doi erau împreună cu câinii într-o zona în care se găseau mai multe păsări. La un moment dat, unul dintre vânători a observat mișcare si a tras, convins ca nimerește un fazan care își ia zborul. Din păcate, în cătarea puştii şi-a luat finul, partener de vânătoare. L-a împușcat de la câțiva metri, relatează presa locală.

„Astăzi, polițiștii Secției 8 Rurale Deta au fost sesizați cu privire la faptul că pe fondul de vânătoare din Deta a fost organizată o partidă de vânătoare în urma căreia, un bărbat, de 36 de ani, a fost împușcat accidental de un alt bărbat, de aceeași vârstă. În urma incidentului, bărbatul a decedat. Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă” se arată în comunicatul transmis Poliția Timiș.