Bani pentru milioane de părinți! În cazul în care școlile nu se vor deschide fizic, părinţii vor primi ajutor în continuare. Adulții care stau acasă pentru a-și supraveghea copiii vor primi sprijinul de la stat de 75% din salariu.

Dar continuarea acestui ajutor va fi valabilă doar în cazul în care autorităţile decid că şcolile vor continua să funcţioneze online. Anunțul a fost făcut marţi de ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.

Bani pentru milioane de părinți! Cum poți primi suma

Ministrul a participat marți la inaugurarea unei cantine sociale a companiei Kaufland. Raluca Turcan a fost întrebată de jurnalişti, la plecare, dacă sprijinul de la stat pentru părinţi va continua.

„Astăzi se va lua o decizie şi, în cazul în care şcoala va continua să se desfăşoare online, iar părinţii trebuie să stea acasă cu copiii, acea formă de sprijinire a părinţilor pentru supravegherea copiilor va continua, evident, aşa cum am făcut şi până acum”, a spus Turcan.

Cum a funcționat măsura de ajutor până acum

În octombrie, Guvernul a decis că părinţii copiilor care învaţă online vor beneficia de o indemnizaţie de 75% din salariu pentru zilele în care stau acasă.

Aceeaşi măsură a fost luată şi când şcolile şi grădiniţele au fost închise în timpul situaţiei de urgenţă din perioada martie-mai 2020.

Când se decide ce se întâmplă cu școlile

Președintele Klaus Iohannis i-a convocat la Cotroceni pe mai mulți miniștri. Ședința a început la ora 15.00. La întâlnirea de la Cotroceni au fost convocați premierul Florin Cîţu, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şeful DSU, Raed Arafat, şi directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Adriana Pistol.

La mijlocul lunii ianuarie, preşedintele Iohannis a anunţat deschiderea școlilor din 8 februarie.