Pentru a acoperi cheltuielile sociale, guvernul a luat bani de la domenii precum Sănătatea sau Educaţia.
Executivul ia de la Educaţie, Interne, Apărare, Agricultură, Transporturi, Justiţie şi Dezvoltare şi dă la bugetul de pensii şi ajutoare sociale. Totul din frica de "declanşare a unor conflicte sociale", conform notei de fundamentare a proiectului primei rectificări bugetare din acest an, aprobată în şedinţa de guvern de ieri.
În urma realocării fondurilor, Ministerul Muncii primeşte în plus 4,36 miliarde lei. Banii vor merge pentru plata drepturilor persoanelor cu handicap, a indemnizaţiilor reparatorii, alocaţiilor de stat pentru copii şi pentru cele familiale, indemnizaţiilor pentru creşterea copilului etc.
În ceea ce priveşte bugetul de pensii, ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat, ieri, la finalul şedinţei de guvern, că va necesita transferuri până în 2020.
"Implementarea noii legi a pensiilor va permite ajustarea deficitului acestor fonduri în timp, nu va fi bruscă, spre un nivel sustenabil, probabil undeva după 2020, 2025", a afirmat oficialul.
Întrebat dacă în aceste condiţii este necesară impozitarea pensiilor şi a veniturilor mai mici, ministrul a arătat că, deocamdată, sistemul de taxe şi impozite rămâne la nivelul actual, dar că în cazul în care va exista o decizie politică privind impozitarea pensiilor, aceasta va fi implementată.
Bugetul Educaţiei pierde 494,6 milioane lei, cel al Administraţiei - 476,8 milioane lei, iar al Apărării - 278,5 milioane lei. Rectificarea bugetară s-a bazat pe o recesiune de 1,9% în 2010, faţă de o creştere economică de 1,3%, estimată la începutul acestui an.
A fost modificat şi cursul valutar mediu de la 4,25 lei/euro la începutul anului la 4,24 lei/euro în prezent. Şi rata inflaţiei a fost modificată la 5,9%, faţă de 3,7% cât se estima la începutul anului.
Cine minte: Vlădescu sau Consiliul Fiscal?
Ministrul finanţelor a mai declarat că evaluarea veniturilor pe care se bazează guvernul în acest an este realistă. Afirmaţia sa vine după ce Consiliul Fiscal a publicat o analiză a proiectului de rectificare bugetară, potrivit căreia există "un risc ca estimările aferente unor categorii de venituri să se dovedească a fi prea optimiste".