Klaus Iohannis ia LECŢII de INTELINGENŢĂ de la Regina Elisabeta a II-a. RÂZI cu LACRIMI! | BANCUL ZILEI
- Melania Stoica
- 7 octombrie 2016, 09:25
Evenimetul Zilei vă prezintă Bancul Zilei, în care preşedintele României Klaus Iohannis ia lecţii de leadership de la Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Râzi cu lacrimi!
Iohannis este primit în vizită la regina Elisabeta a II-a. Impresionat de personalitatea reginei, o întreabă: - Majestate, cum reuşiţi să aveţi un leadership de acest nivel? - Simplu, sunt înconjurată de persoane inteligente. - Şi cum vă daţi seama dacă sunt inteligente? - În funcţie de răspunsul pe care îl dau întrebărilor mele. Să vă arăt. Regina pune mâna pe telefon şi îl sună pe David Cameron. - Bună ziua, domnule prim-ministru. - Bună ziua, majestate. - Domnule Cameron, am o întrebare pentru dumneavoastră. Părinţii dumneavoastră au un copil, acesta nu este nici fratele dumneavoastră, nici sora dumnea-voastră. Cine este acesta? - Foarte simplu, majestate, sunt eu. Se întoarce Iohannis la Bucureşti şi îl cheamă la el pe Mihalache. - Mihalache, am o întrebare pentru tine. - Sigur, domnule preşedinte, vă ascult. - Mihalache, părinţii tăi au un copil care nu este nici fratele tău şi nici sora ta, cine este acest copil? După câteva momente de pauză Mihalache răspunde: - Domnule preşedinte, nu este o întrebare simplă, vă rog să-mi daţi un pic de timp să mă gândesc la ea. Cheamă Mihalache toţi consilierii preşedintelui la consultări, dar tot nu reuşesc să găsească răspunsul. Atunci, unul mai isteţ are ideea să-l sune pe Pleşu. - Domnule Pleşu, vrem să vă adresăm o întrebare. Părinţii dumneavoastră au un copil care nu este nici fratele şi nici sora dumneavoastră. Cine este acest copil? - Foarte simplu, acel copil sunt eu. Aleargă Mihalache într-un suflet la Iohannis să-i dea răspunsul. - Domnule preşedinte, am răspunsul. Acel copil este Pleşu! - Mihalache, eşti un bou, nu este Pleşu, este Cameron!