Pentru prima dată în istoria acestui concurs, aproape un sfert dintre absolvenții clasei a XII-a nu s-au înscris la examenul maturității. Nicio surpriză, spun la unison profesorii și experții în educație. Pe de o parte, elevii slabi au înțeles că vremea „mânărelilor” a apus și nu mai au șanse să promoveze cinstit, iar pe de alta, au devenit mai pragmatici.

Realizând că diploma nu le ține de foame, mulți au preferat să sacrifice școala pentru cursuri de bucătari și manichiuriste, care să le asigure un job. Dacă până acum câțiva ani, exista o goană după patalama, în prezent, am căzut în extrema cealalată, a fugii de diplome, un semnal tot mai clar al nevoii de școli profesionale pentru cei fără pretenții de joburi sofisticate.

„Examenul din toamnă nu va fi mai ușor”

161.705 de candidați s-au înscris, anul acesta, la Bac, mult mai puțini decât în sesiunea precedentă, când au susținut probele 187.898 de elevi. Din totalul acestora, 129.841 sunt absolvenți ai promoției 2013-2014, iar restul de 31.864 sunt „repetenți” din promoțiile anterioare. În total, 44.000 de elevi au ales să nu dea examenul, dublu față de anul trecut.

Județul care conduce în topul absenteismului e Brăila, unde aproape 40% din absolvenți au hotărât să nu susțină examenul, urmat de Ilfov, cu o rată a absenteismului de peste 37% și Iași, cu aproape 35%. Oficialii din Brăila sunt, totuși, optimiști. „Mulți au amânat pentru sesiunea din toamnă, când cred ei că vor fi subiecte mai ușoare, iar supraveghetorii, mai permisivi. O falsă impresie! Alții se gândesc că mai au timp să învețe în două luni. Cei care țintesc o notă de trecere pot acoperi niște goluri în acest timp”, spune Nicolae Stănică, inspectorul școlar general-adjunct din Brăila.

Nici în București, situația nu e roz. Mai bine de un sfert dintre liceeni nu s-au înscris la examen. E și cazul lui Răzvan Nedelcu, elev la Liceul de Poștă și Telecomunicații „Gh. Airinei”, care nu a putut intra în examen din cauza unei corigențe. Oricum, era în dubii dacă să-l dea sau nu, preferând să plece la muncă în străinătate. „Nu vreau să lucrez în România pe 500 de lei, vreau să plec în Anglia și apoi dau și Bac-ul”, spune Răzvan. Diploma are importanța ei. „Ești mai bine văzut”.

Piața muncii închide fabricile de diplome

Rata record de absenteism are două explicații majore, spune expertul în educație Ștefan Vlaston: „În primul rând, elevii știu că nu mai au șanse să fure datorită supravegherii video și a monitorizării examenului de către SRI. În al doilea rând, elevii și-au dat seama că angajatorii nu mai dau doi bani pe diplome. Îi pun la probă de lucru și, dacă nu le aduc profit, nu îi angajează. Cei care termină pe filieră tehnologică nu știu să facă mai nimic, pentru că nu au fost instruiți practic în timpul liceului”. În opinia lui Vlaston, o treime dintre elevii unei promoții nu au ce să caute în licee teoretice. „Și situația înscrierilor la liceu e dramatică, ceea ce confirmă fuga elevilor de școală și de diplome, care nu îi mai ajută să câștige pâinea. Am căzut în extrema cealaltă: dacă până acum vânau diplome, acum, fug de ele”. În aceste condiții, facultățile „fabrici de diplome” se vor prăbuși, mai crede Vlaston. „A fost o bulă de 700 de milioane de euro. Noroc că piața muncii funcționează ca un reglator fin”. (a contribuit Germina Olteanu)

Județele cu cei mai mulți absenți

Brăila – 39,16%*

Ilfov – 37,39%

Iași – 34,83%

Bacău – 31,06%

Sibiu – 31,91%

Vaslui – 30,65%

Timiș – 30,12%

ucurești – 27,97%

Giurgiu – 8,17%

*rata absolvenților care nu s-au înscris la Bacalaureat, sesiunea 2014 SURSĂ: Ministerul Educației