"Pe 18 iulie 1976, Nadia Comăneci revoluționa universul sportului cu o execuție perfectă: nota 10 'absolut' la Jocurile Olimpice de Vară de la Montreal. La 40 de ani de la primul 10 olimpic al gimnasticii, Romfilatelia o onorează pe marea campioană și performanța greu de egalat de la Montreal printr-o emisiune specială de mărci poștale", se arată într-un comunicat al Romfilatelia.

Proiectul filatelic constă într-un timbru și două colițe, una dantelată, numerotată cu negru, cealaltă nedantelată, numerotată cu roșu, ce ilustrează sugestiv momentul 18 iulie 1976, când gimnasta olimpică a atins perfecțiunea și a dominat prin tehnica sa impecabilă. Pe manșeta ilustrată a coliței dantelate este figurat pe fundal cuvântul zece în cele șase limbi oficiale ale ONU — engleză, franceză, spaniolă, rusă, arabă, chineză. Imaginea copilei de 14 ani este adusă în prezent prin imaginea actuală a campioanei.

Cele două colițe aduc filateliștilor în dar două premiere — un tiraj simbolic, 2016 exemplare, sugerând marcarea în acest an a celor 40 de ani de la primul 10 olimpic al gimnasticii, cât și două tipuri de hârtie specială (Tullis Russell, Anglia), pe care colițele sunt tipărite și care prezintă elemente de siguranță vizibile cu ochiul liber și respectiv doar în lumină ultravioletă.

Emisiunea este completată de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă (două modele), colița dantelată și colița nedantelată.

După remarcabilul său număr de la Montreal, gimnasta din România a intrat în istorie drept prima sportivă cu un exercițiu perfect, două dintre elemente purtându-i și în prezent numele — "Coborâre Comăneci" și "Salt Comăneci".