Avocata Laura Vicol achitată în toate capetele de acuzare ale DNA
- Vasile Andrei
- 15 octombrie 2018, 21:30
Avocata Laura Vicol a fost achitată azi în dosarul în care fusese acuzată de fapte de favorizare a făptuitorului, complicitate la exercitarea fără drept a unei profesii şi fals în înscrisuri sub semnatură privată.
Aşa cum arată portalul www.luju.ro, completul format din judecătoarele Simona Neniţă, Anca Alexandrescu şi Rodica Cosma de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins pe linie toate acuzaţiile formulate de Direcţia Naţională Anticorupţie şi au decis achitarea pentru toate capetele de acuzare.
“Au vrut să te îngroape, mama, dar nu au ştiut că eşti sămânţa! Asta mi-a scris acum băiatul meu..
Azi m-am născut din nou!
Mulţumesc Victor, mulţumesc Alexandru Morărescu, mulţumesc Daniel Caraman, mulţumesc Raluca Popescu, mulţumesc Simona Mihaela Oprea, mulţumesc tuturor celor care au crezut în mine!
Plâng de fericire!”, a scris avocata Laura Vicol pe pagina sa de Facebook, imediat după ce a aflat de achitarea sa.
Aşa cum precizează sursa citată, avocata Laura Vicol a intrat în atenţia DNA după ce a luat apărarea prietenei sale, fosta şefă a DIICOT, Alina Bica.