Avocata Alinei Bica, după ce fosta şefă a DIICOT a fost mutată la Târgşor: Dacă îşi pune în cap să se omoare, SE OMOARĂ! Am încercat să îi explic..

Avocata Alinei Bica, după ce fosta şefă a DIICOT a fost mutată la Târgşor: Dacă îşi pune în cap să se omoare, SE OMOARĂ! Am încercat să îi explic..

Avocata Alinei Bica a declarat, joi seara, că fosta şefă a DIICOT este distrusă din punct de vedere psihic, mai ales după ce a fost mutată la penitenciarul de femei de la Târgşor.

Potrivit avocatei sale, citată de Ştiripesurse.ro, Alina Bica refuză să îşi vadă familia de mai bine de o lună. Singura cu care stă de vorbă este avocata sa, care îi este şi confidentă. Potrivit avocatei sale, Alina Bica "a cedat din punct de vedere psihic".

"Daca îşi pune în cap să se omoare, se omoară. Au terminat-o din punct de vedere profesional, uman. Asta probabil e ultima treapta. Eu incerc sa o fac să înţeleagă că trebuie să lupte. Azi am vorbit cu doamna Bica înainte de a ajunge la Târgşor, a plecat la 11, a fost transferata într-o dubă cu două persoane dependente de heroină", a declarat la România TV Laura Voicu, avocatul Alinei Bica.

"Doamna Bica este un om întreg. Cu toate acestea a cedat. (...) Doamna Bica este un om prezumat nevinovat până la o condamnare definitivă. Până atunci, să te întorci a treia oară în arest, a doua oară într-o puşcărie este o cruce foarte greu de dus. (...)

Avocata Alinei Bica a precizat şi săptămâna trecută că Alina Bica "nu este bine deloc".

"Doamna Bica nu e bine! Si nu e bine deloc. Deja nu îşi mai doreşte nimic. În curând, nu o să-şi mai dorească nici măcar să mai respire. Şi asta este grav!", declara încă din 26 septembrie Laura Voicu, avocata Alinei Bica.

Alina Bica a fost suspendată de CSM din funcţia de procuror, marţi, ca urmare a trimiterii în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu.