AVIOANELE TAROM sunt implicate într-un SCANDAL CU ORGANE prelevate. ”Intolerabil şi inadmisibil.” DEZVĂLUIRI SENZAŢIONALE despre culisele sistemului medical românesc

AVIOANELE TAROM sunt implicate într-un SCANDAL CU ORGANE prelevate. ”Intolerabil şi inadmisibil.” DEZVĂLUIRI SENZAŢIONALE despre culisele sistemului medical românesc

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant, Radu Deac, a făcut mai multe dezvăluiri incendiare despre ceea ce se întâmplă în avioanele Tarom.

Deac a spus că organele prelevate nu sunt transportate adecvat, ci cu avioane Tarom, când se poate, aspect considerat ”intolerabil şi inadmisibil”.

”Spun cu reţinere că transportăm cu Tarom organele, atunci când se poate. Într-o zi, Tarom a făcut un gest eroic, iar pasagerii au fost de acord, pentru ca un avion care venea de la Baia Mare să oprească la Târgu Mureş să lase inima şi să meargă mai departe la Bucureşti. Cred că este intolerabil. Este un nivel foarte scăzut al acestei activităţi de transport aerian urgent", a precizat profesorul doctor Radu Deac.

Conform Mediafax, Deac a cerut reluarea activităţii Aviasan, fosta unitate aeriană medicală: “Reiterez aici dorinţa de a restabili Aviasan, care în regimul trecut a fost desfiinţată, dar este acută nevoie de o asemenea unitate. Aceste organe se transportă încă cu Tarom, atunci când programul de zbor coincide cu programul de prelevare de organe. Este inacceptabil ca transplantul să se facă în funcţie de ora curselor Tarom. Dacă recurgem la Tarom şi, în acest an am apelat de două ori la aviaţia militară, prin bunăvoinţa ministrului Apărării, nu cred că este admisibil. Este nevoie de avion bimotor în fiecare provincie, pentru că celelalte structuri nu există. Trebuie să existe Aviasan, care să poată transporta orice pacient în stare gravă, şi nu doar organele prelevate.”

Ne puteți urmări și pe Google News

Şi profesorul Irinel Popescu a povestit că a existat un caz în care “ficatul prelevat pentru transplant stătea pe aeroportul din Timişoara, pentru că avionul Tarom se defectase”.