Averea Ceaușeștilor, la prima evaluare corectă | Memoria EVZ
- Mihnea-Petru Pârvu
- 13 octombrie 2016, 00:00
Se știe, deja, că vila din Primăverii a clanului Ceaușescu a devenit, de curând, împreună cu lucrurile din incinta sa, muzeu.
Există, însă, multe alte bunuri valoroase care au fost evaluate, reevaluate și înstrăinate, prin licitație. Unele pe prețuri de nimic. Pe 22 iunie 1998, EVZ prezenta, cap de ziar și, în interior, pe o pagină întreagă, povestea mai multor bunuri care au fost în folosința familiei fostului președinte comunist al României. S-a aflat, astfel, că un Mercedes 350 SL, pe care urma să-l primească Zoe Ceaușescu, era evaluat la 33 de milioane de lei și că un Buick primit de nea Nicu de la Richard Nixon costa, pe atunci, 40 de milioane de lei. Iar haina din piele de leopard de la Aga Khan valora șapte milioane de lei.
INFO
Toți cei care vizitează muzeul organizat în fosta reședință a lui Nicolae Ceaușescu, din cartierul Primăverii, vor constata un amestec straniu de obiecte de valoare și altele de un kitsch lugubru.
CV
Adrian Câlțan, autorul documentarului, a fost reporter la EVZ în perioada în care ziarul a fost condus de Cornel Nistorescu, iar Gig Motoianu, fotoreporterul care l-a însoțit, a fost atât fotograf la „Bulina roșie”, cât și la săptămânalul Expres