Caz IMPRESIONANT! Şi-a LĂSAT TOATĂ AVEREA centrelor de asistenţă pentru BĂTRÂNI
- Antonia Hendrik
- 26 martie 2018, 12:09
A vrut să-şi lase averea, mai mult de 6 milioane de euro, celor care se ocupă de asistenţa bătrânilor. Carla Alberti, văduva lui Waifro Cattelani, a destinat primăriei din Mantova, oraşul său, 5 milioane de euro şi ceilalţi bani centrelor de asistenţă, ca şi unor institute oncologice.
Frumoasa poveste a fost dezvăluită ieri la deschiderea testamentului binefăcătoarei. Doamna Alberti încă de tânără a lucrat la Banca Agricolă Mantova. Acolo l-a cunoscut pe viitorul soţ care a ajuns vice director general al băncii în anii '50 -'70. Regulamentele interziceau atunci ca un angajat să fie căsătorit cu cu un alt funcţionar al băncii. Atunci ea şi-a dat demisia pentru a deveni casnică. Fără copii, perechea a dus o viaţă demnă şi modestă..
Economiile au fost investite în activităţi profitabile. La moartea soţului, în urmă cu 10 ani, patrimoniul a fost administrat de un custode. Şi chiar el, Gianfranco Lodi, în calitate de executor testamentar, împreună cu primarul din Mantova, Mattia Palazzi, au dezvăluit destinaţia întregii averi. 1 milion şi 10 mii de euro au revenit azilurilor de bătrâni. Câte 100 de mii către AIRC (un institut de cercetări oncologice) şi către IOM, institut cu acelaşi profil alţi 100 de mii către Sherpa, grup de voluntari care asistă bolnavii terminali. Primăria a primit 5 milioane. ''Îi vom destina doar pentru asistenţa şi îngrijirea bătrânilor'', a spus primarul. Va fi probabil vorba de un centru unde pot găsi un acoperiş bolnavii de Alzheimer, o boală care se răspândeşte din ce în ce mai mult, notează Il Giorno.