Mii de profesori sunt rechemaţi la muncă după luni de predare de la distanţă. Revin la şcoală dar mulţi sunt terorizaţi de riscul de a cădea victimele coronavirusului.

„Ştiu ca meseria de profesor este o muncă nobilă, un serviciu pentru societate – spue Rhanda, o doamnă de peste 40 de ani, care predă matematica la o şcoală generală. Şi am fost mereu gata să fac sacrificii. Dar nimeni nu mi-a spus că trebuia să fiu gata să mă jertfesc ca şi cum aş fi un soldat”.

Rhanda roagă jurnaliştii să nu-i dezvăluie numele de familie, suferă de rinichi şi are astm: „Mărturisesc că mi-e teamă să-mi reiau meseria şi din cauza asta mi-am făcut testamentul”.

Situaţia sa este una care se repetă la infinit, confirmă sindicatele care oferă servicii legale membrilor săi: „Sunt avocatul sindicatului de 6 ani, în general facem de toate, dar de câteva săptămâni nu facem altceva decât testamente, testamente, testamente”, mărturiseşte avocatul Teddy Rivera, din Florida.

Notarii fac reduceri mari pentru profesori

Din Oklahoma, un alt avocat, Alicia Priest, confirmă: „Cererea de testamente a crescut. E teribil că membrii noştri trebuie să se teamă că vor muri doar pentru că se reîntorc la catedre!”. Birourile de avocatură la rândul lor, profită de criză şi oferă mari reduceri pentru profesorii care vor să-şi scrie ultimele lor dorinţe.

În unele state şcolile au reînceput de cel puţin o săptămână, dar deja au apărut cazuri de contagiere şi imediat obligaţia de a fi din nou închise. A făcut senzaţie acum câteva zile fotografia unei şcoli din Gerogia, unde copiii erau toţi îngrămădiţi pe coridoare, fără distanţarea cerută şi fără să poarte mască: astăzi, în acea şcoală, s-au înregsitrat 8 cazuri de Covid.

Rupert, bibliotecar într-un liceu din Connetcticut, măsturiseşte: „N-am niciun fel de încredere în director sau în autorităţi, va fi imposibil să convingă cineva pe elevi să stea distanţaţi şi să poarte mască”. Iar Rupert, 59 de ani, care se confruntă cu probleme cardiace, şi-a făcut testamentul: „N-am pe nimeni, doar câinele meu. Dacă mi se va întâmpla ceva, trebuie să fiu sigur că cineva va avea grijă de el şi va avea bani să-l întreţină”.

Maggie, 24 de ani, din New Jersey, se va întoarce săptămâna viitoare printre elevii săi, o clasă cu copii afectaţi de dizabilităţi ale intelectului şi o face cu certitudinea că nu-i va fi posibil să se protejeze cu adevărat: „N-am nimic de lăsat cuiva, aşa că mi-am făcut o asigurare de viaţă, astfel că dacă mi se va întâmpa ceva rău, îmi voi putea ajuta părinţii”, spune Maggie, care însă mărturiseşte şi că este foarte supărată: „Am ales meseria asta tocmai fiindcă doream să ajut copiii aflaţi în dificultate, dar dacă aş fi ştiut că-mi voi risca viaţa la 24 de ani, când încă n-am reuşit să plătesc datoriile la bancă făcute pentru taxele universitare, m-aş fi gândit mai bine înainte”.

Pompele funebre, plătite în avans

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE