Autostrada Sibiu – Pitești, lucrările înaintează cu repeziciune

Autostrada Sibiu – Pitești, lucrările înaintează cu repeziciune

Autostrada Sibiu – Pitești va asigura o legătură rutieră modernă cu rețeaua europeană de autostrăzi, pe Coridorul 4 Paneuropean și toată România este cu ochii pe această foarte importantă lucrare. EVZ vă ține la curent cu situația de pe teren.

Autostrada Sibiu – Pitești va avea în total o lungime de peste 122 de km şi i s-au acordat 4 ani pentru execuție. Lucrarea are o valoare de 1,7 miliarde de lei. 

Acum se efectuează următoarele lucrări:

La pasajele principale, coloanele forate, radierele, elevaţiile şi rigle/banchete cuzineţi [la 18 din cele 21 structuri principale];

Ne puteți urmări și pe Google News

Coloanele forate sunt finalizate la 14 structuri principale [1.750 coloane forate finalizate – 50.700 m foraj realizat]; 228 fundaţii / radiere; 209 elevaţii; 156 rigle / banchete cuzineţi – finalizate la structurile principale;

La terenul de fundare şi la radierele şi elevaţiile podurilor casetate de pe autostradă, din nodul rutier Băiculeşti, nodul rutier Curtea de Argeş şi de pe drumurile de întreţinere şi drumurile locale [la 64 din cele 75 poduri casetate];

Radierele şi elevaţiile de la 60 de poduri casetate sunt finalizate, iar la 44 de poduri casetate sunt montate şi dalele prefabricate / grinzi prefabricate“T” întors / aripi prefabricate [1518 buc. dale / grinzi / aripi prefabricate montate];

La terenul de fundare şi la fundaţiile podeţelor cadru tip C2, C2” şi P2 de pe autostradă şi de pe drumurile locale / de întreţinere;

Fundaţiile de la 49 de podețe cadru tip C2/C2’/P2 şi podețele dalate sunt finalizate;

Se montează elemente prefabricate tip C2, P2, C2”, L2, A0, A2 la podeţele cadru tip C2, P2 şi podețe dalate [888 elemente prefabricate tip C2, P2, C2”, L2, T2, A0, A2];

Se montează membrana bituminoasă hidroizolantă, inclusiv strat de protecţie din beton pentru membrana bituminoasă, la podurile casetate şi podeţele cadru şi dalate;

Se aprovizionează carcase de armatură pentru coloane forate, radiere, elevaţii şi rigle/banchete cuzineţi la structurile principale şi pentru radiere şi elevaţii poduri casetate [structurile minore] şi zidurile de sprijin [aprox 1.096 tone de oţel beton pus în operă în luna aprilie 2023];

Se produc grinzi prefabricate din beton pentru structurile principale -  echipamente şi materiale destinate lucrărilor – aflate în spaţii de depozitare temporară a elementelor prefabricate la producător / furnizor [119 grinzi prefabricate din beton];

Se aprovizionează elemente prefabricate pentru podurile casetate şi podeţele cadru;

Se aprovizionează agregate naturale de balastieră şi carieră 0/63 mm pentru lucrările de terasamente şi consolidări [aprox 225.000 to în luna aprilie 2023];

Se fac și lucrări de terasamente, respectiv: umplutură de pământ corp rambleu şi îmbunătăţire cu lianţi hidraulici umplutură de pământ [aproximativ 2.200.000 mc de umplutură de pământ, până în prezent];

 Dar și la sistemul rutier, respectiv:

  • Strat de forma îmbunătăţit cu lianţi hidraulici;
  • Strat inferior de fundaţie din balast;

 Se continuă lucrări de consolidări [20.039 m, până în prezent], respectiv:

  • îmbunătăţirea terenului de fundare cu blocaj din piatra brută;
  • îmbunătăţirea terenului de fundare cu lianți hidraulici;
  • îmbunătăţirea terenului de fundare cu lianți hidraulici şi ranforsare rambleu cu geogrile;
  • strat anticapilar din balast;
  • coloanele forate [952 coloane forate finalizate], fundaţiile [111 radiere] şi elevaţiile [59] la zidurile de sprijin.

Se muncește și la partea hidrotehnică, respectiv:

  • protecţie taluz cu pereu din dale de beton;
  • execuţie drenuri tranversale.

 Se continuă și lucrările de relocare / protejare rețele de utilităţi:

  • rețele de telecomunicaţii [lucrările la 14 rețele au fost finalizate];
  • rețele de gaz [lucrările la 11 rețele au  fost finalizate];
  • rețele electrice de joasă [lucrările la 4 rețele au fost finalizate];
  • rețele electrice de medie tensiune [lucrările la 7 rețele au fost finalizate];
  • rețele electrice de înalta tensiune [lucrările la 4 rețele au fost finalizate];
  • reţele de apă şi canalizare [lucrările la 5 reţele au fost finalizate].