Mihnea-Petru Pârvu

Mihnea-Petru Pârvu

Reporterul Horia Tabacu a ajuns la KM Zero al Cerului

Reporterul Horia Tabacu a ajuns la KM Zero al Cerului

Colegi și prieteni, oameni care l-au iubit și l-au respectat, împreună cu familia, i-am făcut alai în startul spre lumea lui Dumnezeu. Cu 30 de covrigi în doua pungi de...

La moartea unui reporter pursânge. In memoriam Horia Tabacu

La moartea unui reporter pursânge. In memoriam Horia Tabacu

Fiu de ziarist. Revoluţia l-a prins ca reporter la Informaţia Bucureştiului. A contribuit cu reportaje din stradă la naşterea primului ziar scos după fuga lui Ceauşescu, „Libertatea”. În 1992, pleacă...

Colegul nostru Horia Tabacu va fi înmormântat marți

Colegul nostru Horia Tabacu va fi înmormântat marți

Luni, cei care l-au citit și admirat pe ziaristul și scriitorul Horia Tabacu pot să-și ia rămas de la fostul nostru coleg la Capela Cimitirului Bellu-ortodox, unde trupul său va...

Avocatul diavolilor, la spovedanie. Gheorghiță Mateuț: „Mi-a dat Patriciu avionul lui, cu o stewardesă numai pentru mine!”

Avocatul diavolilor, la spovedanie. Gheorghiță Mateuț: „Mi-a dat Patriciu avionul lui, cu o stewardesă numai pentru mine!”

Au fost săptămâni de foc pentru Justiție. Audieri la DNA, termene la Înalta Curte, nume în dosare de oameni grei precum Videanu, Udrea, Ghiță și alții. Culmea, apărătorul VIP-urilor a...

Memoria EVZ. „Bulina roșie” anunță în premieră victoria în alegeri a lui Emil Constantinescu

Memoria EVZ. „Bulina roșie” anunță în premieră victoria în alegeri a lui Emil Constantinescu

Pe manșeta primei pagini, a ediției a II-a a EVZ, se titra cu litere de-o șchioapa: „Constantinescu președinte!”. Titlul era ilustrat cu un desen al celebrului caricaturist Mihai Stănescu, în...

Memoria EVZ. Crimă de la băutură și mâncare la Târgu Mureș

Memoria EVZ. Crimă de la băutură și mâncare la Târgu Mureș

Știrile de fapt divers, dintre care cele care dadeau diferite picanterii despre cum s-au petrecut diferite crime, erau la loc de cinste în „Bulina roșie ” a anilor în care...

Sub semnul nemților! Femeia de 106 ani! De la Carol I la Iohannis

Sub semnul nemților! Femeia de 106 ani! De la Carol I la Iohannis

Ieri tocmai a împlinit 106 ani. Are vreo 35 de kilograme și nu sare mai mult de un metru și un pic.  Aude numai când vrea ea și pe cine...

La pescuit pe Dâmbovița, lângă Casa Poporului. Patru pescari și-un pește

La pescuit pe Dâmbovița, lângă Casa Poporului. Patru pescari și-un pește

Cam cât de mare să fie damblaua ca, la zero grade, să pleci de acasă cu noaptea-n cap și să stai cu un băț în mână pe malul unei gîrle...

Memoria EVZ. Stripteuzele din București îl citeau pe Ienăchiță Văcărescu

Memoria EVZ. Stripteuzele din București îl citeau pe Ienăchiță Văcărescu

Viața mondenă a Capitalei nu era exploarată profesionist, acum 20 de ani, ca astăzi. Practic, reporterii ediției de prânz a EVZ, așa-numita „Bulină albastră”, au fost precursorii paparazzi-lor tabloidelor de...

Memoria EVZ. Cum a apărut „Clubul Bărboșilor” la Pitești

Memoria EVZ. Cum a apărut „Clubul Bărboșilor” la Pitești

Pe prima pagină a „Evenimentului zilei”, din 28 februarie 1995, a apărut o știre care a pus pe gânduri purtătorii de barbă, cioc, mustață sau favoriți din întreaga țară. Astfel,...

Memoria EVZ. Paranormala de la Otopeni. Femeia care îi visa pe cei ce urmau să decedeze

Memoria EVZ. Paranormala de la Otopeni. Femeia care îi visa pe cei ce urmau să decedeze

Pe 11 mai 1994, pe prima pagină a Evenimentului zilei apărea, sub semnătura jurnalistei Cătălina Chelu, o știre din genul celor care făceau deliciul cititorilor din acea vreme. Astfel, fosta...

Adrenalină la maximum. Povestea oamenilor care de-o viață merg pe contrasens

Adrenalină la maximum. Povestea oamenilor care de-o viață merg pe contrasens

Sunt anonimii care te duc la spital când ai necazuri. Oamenii îi înjură când pornesc sirena, noaptea. Alții îi mai și atacă. Pe drum își riscă viața ca s-o salveze...

Memoria EVZ. De unde i se trage lui Adrian Năstase porecla de „Bombonel”

Memoria EVZ. De unde i se trage lui Adrian Năstase porecla de „Bombonel”

Pe manșeta primei pagini a Bulinei roșii din 25 mai 1994, Bogdana Păun, ziaristă la secția „Politic” a EVZ, dezvăluia cum crede că Adrian Năstase, fost ministru de Externe al...

IMPORTANT pentru tinerii între 18 şi 35 de ani. Niciun rezervist nu va fi mobilizat

IMPORTANT pentru tinerii între 18 şi 35 de ani. Niciun rezervist nu va fi mobilizat

Ministerul Apărării Naţionale infirmă categoric existenţa vreunui proces de mobilizare a rezerviştilor şi de recrutare a tinerilor pe teritoriul României. "Mobilizarea rezerviştilor şi încorporarea tinerilor pentru executarea serviciului militar obligatoriu sunt...

Răzbunare pentru lunetistul american cu 160 de inamici răpuși

Răzbunare pentru lunetistul american cu 160 de inamici răpuși

Chris Kyle, fost veteran în Irak cu peste 1.000 de zile de luptă este creditat official cu uciderea a 160 de insurgenți. Dar, neoficial, numărul lor este mai mare cu...

Memoria EVZ. Inventatorul pistolului - mitralieră Kalașnikov, judecat pentru „auto-plagiat”

Memoria EVZ. Inventatorul pistolului - mitralieră Kalașnikov, judecat pentru „auto-plagiat”

O știre de pe prima pagină a EVZ, din 27 mai 1994, șoca. Aflăm din articolul semnat de Iulian Chifu că celebrul Kalașnikov, creatorul celebrului AKM – aflat și acum...

Memoria EVZ. Politrucii lui Ion Iliescu au băgat șomerii în foame

Memoria EVZ. Politrucii lui Ion Iliescu au băgat șomerii în foame

Pe 6 mai 1994, Marcela Feraru și Tiberiu Brăescu, reporterii secției „Politic” a EVZ, acreditați pe Parlament, relatau cum parlamentarii PDSR au respins „Legea privind pensionarea cu limită de vârstă”....

Geniștii și adrenalina Meseria în care te poți întâlni cu moartea în fiecare zi

Geniștii și adrenalina Meseria în care te poți întâlni cu moartea în fiecare zi

Au o slujbă în care nu se poate greși decât o singură dată. Emoțiile le sunt interzise. Moartea îi însoțește de fiecare dată când merg la serviciu. S-au obișnuit cu...

Constantin Nicolescu, ex-baronul de Argeș, șapte ani de pușcărie

Constantin Nicolescu, ex-baronul de Argeș, șapte ani de pușcărie

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu , a fost condamnat, ieri, la șapte ani și opt luni de închisoare, cu executare, în dosarul privind fraude cu fonduri europene,...

Tanchistul. O viață într-o conservă blindată pe șenile

Tanchistul. O viață într-o conservă blindată pe șenile

Îi vezi la defilare, la 1 Decembrie, și când le auzi motoarele ți se face pielea de găină. Sunt deliciul oricărei parade militare. Puțini știu, însă, cum e să te...