Gonesc cu dublul vitezei legale prin oraș, de zici că-s nebuni. Nu și-au luat permisul într-o țară în care se circulă pe partea stângă, dar conduc, de cele mai multe ori, pe contrasens. Și nimeni nu le-a luat carnetul pentru aceste contravenții. Ba, dimpotrivă, cu toții se dau la o parte din calea lor. Uneori, polițiștii le fac culoar și, chiar, îi escortează. Nimeni nu șiar dori să fie pasager într-o astfel de mașină, dar dacă – Doamne ferește – ajungi acolo, realizezi că cel care conduce e un as al volanului. Unii le fac loc în trafic, iar alții îi înjură. Când ajung la destinație nu știu ce îi așteaptă. Poate să fie un om obișnuit, un miliardar, un drogat sau un bețiv în comă alcoolică. Pentru ei, cu toții sunt doar oameni la ananghie. Se spune că pe șosele circulă trei categorii de oameni: conducătorii auto, șoferii profesioniști și piloții. Ei sunt a patra: ambulanțierii, șoferii de pe ambulanțe.


FOTO: Nu ți-ai dori să fi i în locul lor. Și nici pe targă. Dar ar merita încrederea ta



„O înțep, să-i dau SIDA, că nu-mi dă metadonă!”

Ambulanța șerpuiește printre mașinile de pe Splaiul Independenței. Șoferul se grăbește tare. O drogată a intrat în sevraj și trebuie dusă urgent, la spital. Exact la intersecția cu Podul Hașdeu trage pe dreapta. Într-o casă părăsită s-a aciuat o familie de țigani. Acasă e doar piranda bătrână, nepoată- sa și fiică- sa care tremură toată. Consumatoare de heroină injectabilă. Cu ultima umbră de luciditate a sunat la 112 și a cerut o Salvare s-o ducă la spital. Cuminte, se urcă în ambulanță. Șoferul îi leagă centura, se așează la volan și o pornește în trombă, cu girofarul aprins. Sirena face o rezonanță în cabină de-ți simți timpanele spărgându- se. La podul Grozăvești o ia la stânga, pe sub Pasajul Basarab. La prima intersecție, o șoferiță cu un Cielo mai să dea peste noi. Șoferul nici nu clipește. Frânează ușor, o ocolește și o ia pe lângă fosta Fabrică de țigări. În mai puțin de cinci minute, în plin trafic de oră de vârf, a livrat „coletul”.

Când iese din recepția spitalului, scandal mare. „Băi, f…ți morții mă-tii în gură, să-ți f…! Băi, n-auzi, lasă-mă să intru! Băga-mi-aș p… în gura ei de directoare! Să mă lase pe mine fără metadonă! Că mă duc la farmacie să iau o siringă și o-nțep, în morții mă-sii! Îi dau HIV, să facă SIDA și să moară! Că iau doi ani și ies, da’ aia moare că m-a lăsat pe mine fără metadonă!”, zbiară ca un apucat un drogat aflat în sevraj, fix în poarta Spitalului Sf. Stelian, din Regie, fost spital studențesc, actualmente centru de dezintoxicare al dependenților de droguri. Paznicul se uită impasibil: „Dacă n-ai ținut tratamentul, n-ai ce căuta aici. Să vină alții care pot să se țină…”. Nea Ion Costea, de 54 de ani și ambulanțier de un sfert de veac, zâmbește în barbă: „Mă bucur că ați prins faza asta… Să vedeți și voi cu ce ne confruntăm!”.

Salariul de bază: 1.002 lei

Cei 320 de șoferi-ambulanțieri ai Serviciului de Ambulanțe București-Ilfov, de pe cele 183 de „salvări”, lucrează în ture de 12 ore de serviciu cu 24 de ore liber și 12 cu 48. Sunt circa 75 de mașini pe tură, din care 50 la urgențe, 11 pentru consultații la domiciliu și 14 pentru transporturi. De Sărbători, însă, ajung să lucreze non-stop și câte 90 de ambulanțe. Mașinile sunt de patru tipuri. Cele de clasă C, Mercedes Sprinter și Volkswagen Crafter, cele mai moderne, care merg cu ambulanțier, asistent și medic; ambulațele B care merg pe teren doar cu asistent; cele care duc medicul la domiciliul pacientului și cele de transport care duc sau aduc bolnavii la și de la spital, care au doar ambulanțierul. Oamenii ăștia au patru trepte de salarizare, de la 1.100 lei, la 1.300, 1.500 și, în fine, pentru cei ca Ion Costea și Dumitru Popa, care ajung să ridice lunar cu tot cu sporurile de vechime, fidelitate și pericol, bașca orele suplimentare și zilele de week-end sau de sărbători legale lucrate maxim 2.000 de lei. Salariul de bază este de 1.002 lei.


FOTO: „Unde, la Buzău? Am plecat!”



București- Oradea, dus-întors, în 16 ore

La ei, adrenalina în exces face parte din meniul zilnic. „Aici depinzi de adrenalină… Mie-mi place mult!”, se îmbujorează nea Titi. Colgul său e mai ponderat: „De la o anumită vârstă începi să mai scârțâi. Uneori, adrealina face bine, da’ nu întodeauna…”. Dacă e să aibă un coșmar, ăla este traficul infernal din București. „Să zicem că ești pe Șoseaua Alexandriei și primești un caz de «cădere de la înălțime de grad 0», ce faci atunci? Între șapte dimineața și șapte seara e prăpăd!”, te pune pe gânduri Ion Costea. Altă dandana este, când pe final de tură, primesc „caz”. „Mai ai un minut și trebuie să ieși… Și-ți vine cazu’… Te duci, ce să-i faci!”. Mai sunt și cursele în teritoriu, cu o diurnă de câțiva lei pe care o iei doar dacă ai mers mai mult de 12 ore. „Eu am făcut București- Oradea, dus-întors, 1.300 de kilometri, într-o zi! Am plecat la nouă dimineața și m-am întors la unșpe noaptea, tremurând tot! Dusesem un copil cu deficiențe motorii la tratament…”, își frământă nea Ion palmele bătucite de „covrig ”.


FOTO:  Nea Ion are mari emoții când intră într-o intersecție, pe contrasens



Cu „Salvarea în țigănie”

Alt coșmar este mersul în țigănie, mai ales noaptea. „E cumpli!. N-au cultură! Să vedeți cum e pe strada Zăbrăuților, în Pieptănari, pe Aleea Livezilor și Tunsu Petre, în Ferentari… Sau pe Lunca Florilor, că noi îi zicem, așa, cu umor, «Lunca Ciorilor», pe lângă Gara de Est… N-au bun-simț, te înjură mereu, că, cică, n-ai ajuns la timp… Mint cu nerușinare! Nu te respectă!”, sunt revoltați batrânii ambulanțieri. „Cum intri pe alee și oprești, auzi de la etaj: «Acu’ veniți, bă, f… vă’n gură!». Îți taie tot elanul… Ți-e și frică de ei, la un moment dat. Un țigănuș de șase-șapte ani te face albie de porci!”, intră șoferii în amănunte dramatice. „Odată, pe Veseliei, în Ferentari, la patru dimineața m-au chemat pentru un transport la spital. Am ajuns și am claxonat. A ieșit chiar cel ce ne chemase. Cu un topor în mână, să mă taie că am întârziat. I-am zis: «Dacă mă omori, cin’ te mai duce la spital?» A lăsat toporul jos”. O caracteristică a localnicilor din ariile menționate este că nu se iau de femei, ci doar de bărbați și au ce au cu șoferul, în mod special. Culmea este că nimeni de pe ambulanță n-are voie să poarte niciun fel de armă sau instrument de auto-apărare. „Dacă ai un spray, e pe răspunderea ta… Da’ n-are rost să riști, să-ți pierzi serviciul”, oftează Ion Costea.

„Să fie fie nu impresionabili”

„Un șofer de ambulanță trebuie să fie disciplinat, să iubească adrenalina, să facă față stress-ului și să nu fie ușor impresionabil. Pentru că vede tot felul de lucruri! Sunt șoferi cu pregătire în acordarea primului-ajutor. Ei trebuie să fie altruiști și să le pese de aproapele lor!”, spune managerul SABIF, dr. Alis Grasu, care aproape că se identifică cu locul unde lucrează de 27 de ani. A început cu „munca de jos”. Mai întâi ca medic simplu, apoi ca medic de familie, medic primar, șef de sub-stație la Sectorul 1, director medical și, de șapte ani, manager. Un ambulanțier capătă certificare doar după examenul ce urmează unui curs teoretic de cinci săptămâni și încă o săptămână de practică. Abia după aceea se poatet gândi la examenul de angajare, dacă sunt posturi.


FOTO: Alis Grasu



„Sunt polițiști care se întorc cu spatele în loc să te ajute”

Mașinile sunt monitorizate non-stop prin GPS. Șoferii și echipajul n-au timp nici să bea o cafea. „Nu poți sta nicio clipă. Imediat te ia prin stație… Mâncăm la volan”, zâmbesc strâmb cei doi ambulanțieri. Mai demult, s-a dat la știri că o ambulanță căra cartofi și că alta lua oameni cu autostopul. Care e realitatea? „Pe ăla cu autostopul l-au dat afară. Pe ălălalt, cu cartofii…, se întorcea omul din misiune…, și și-a luat și el de pe drum un sac de cartofi… Mă rog, nu merită să te riști, că te dă afară”, e de părere nea Titi.

Accidente n-au avut, doar tamponări ușoare, inerente în trafic. Se mai întâmplă prin parcările din spatele blocurilor. Dar mai vedem la știri câte o ambulanță lovită grav de câte unul care n-a dat prioritate… Popică și nea Ion tac și își fac cruce. I-a ferit Dumnezeu!

Mersul pe contransens face adrenalina mare… „Este un risc necesar. Dar să nu credeți că e vreo mândrie. Sunt unii polițiști care te văd că intri în intersecție cu viteză, girofar și sirenă și se întorc cu spatele… Cred că noi îi sfidăm! N-avem cum. Te verifică imediat și dacă ai abuzat ți-o iei rău!”, lămurește problema Ion Costea. O asistentă taie brusc discuția. „Domnu’ Popa, aveți un Buzău urgent”. Într-un minut, nea Titi a ieșit în trombă pe poarta garajului de pe strada Eminescu. Cu girofar, sirenă și pe contrasens.

Polițistul i-a luat permisul și apoi a chemat Salvarea

Ion Costea și cu Dumitru Popa, zis nea Titi sau Popică, de 53 de ani, sunt cei mai vechi șoferi de pe „salvările” Capitalei. Nea Titi a ajuns șofer pe ambulanță din cauza lui Ceaușescu, care vroia Premiul Nobel pentru Pace. „S-a apucat «Împușcatu’» să desfințeze unitățile militare. Eram șofer de rodaj la Armată. Mergeam prin țară și nu mă oprea nimeni. Au vrut să mă facă vopsitor, da’, cu o pilă, m-am angajat la Salvare. Nici acum nu mă oprește nimeni!”, râde nea Ion. Pe nea Titi, odată tot l-a oprit un polițist. „Eram la început, pe o Dacie amărâtă… Am pornit sirena, dar am uitat de girofar. Plutonierul Gheorghe Marin, că-l țin minte și acum, mi-a luat permisul și mi-a dat și amendă. Trebuia să iau o pacientă careși rupsese piciorul. O oră jumate am întârziat”, e plin de năduf Popică. Ironia sorții a făcut să-l reîntâlneacă pe polițist după numai trei luni. „Avea copilu’ bolnav și s-a luat de mine că am întârziat. Până și nevastă-sa mi-a dat dreptate! I-a zis: «Păi, tu la ăștia le iei permisul!?»”, se simte răzbunat nea Titi.

Au un implant cu GPS în cap

„Mersul cu sirena și girofarul e un stress. Știți cum se aude în mașină? Te saturi. O pornim la nevoie. Colegii de la SMURD au ordin s-o pornească de cum pleacă și până intră în spital! Și noaptea printre blocuri”, te lămurește Ion Costea de ce te trezesc noaptea sirenele salvărilor. Dar pe străzile înguste cu tramvaie și aglomerate cum e? Bărbații oftează: „Când vezi că omul nare unde să se ducă, nu-l omori cu sirena, că n-are ce face săracu’! Mai bine ocolim un pic, decât să stai ca prostu’ în trafic…”. Nea Ion și cu Popică parcă au un GPS în cerebel. „Știm Bucureștiul pe dinafară! Sunt străzi, intrări și alei cu același nume. Omul când sună la 112, nu mai dă detalii, spune Potaisa 11. Păi e și stradă, și alee… Ne bazăm pe experiență!”, e sigur pe el Dumitru Popa.