A doua zi, pe 16 decembrie, seara, Piața Sfânta Maria a fost complet blocată de mulțime. Problema lui Laszlo Tokes fusese rezolvată încă din ziua precedentă, acesta primind în scris confirmarea faptului că nu va fi mutat. Momentul declanșator le-a aparținut câtorva tineri. Unul dintre ei s-a urcat într-un copac și a strigat „Libertate!”, iar imediat după aceea, poetul Ion Monoran a strigat cu toată puterea: „Jos Ceaușescu!”, oprind tramvaiele care treceau în zonă.

Sâmbătă seara!

Participanții la acele momente își amintesc că, dincolo de șoc, se gândeau că trebuie să acționeze rapid și unitar, ca să nu se repete cele întâmplate la Braşov, în 1987.

„Mă numesc Daniel Zăgănescu. Vă rog scandaţi împreună cu mine Jos Ceauşescu!” – acestea au fost vorbele altui tânăr, care s-a remarcat în acele momente. A urmat un moment de linişte, după care întreaga piaţă, în care deja se aflau 1.000 de oameni, s-a umplut de un vacarm de nedescris. Era o sâmbătă seara, și Revoluția Română anticomunistă din decembrie 1989 începuse la Timișoara. Organizați ad-hoc, revoluționarii au plecat prin oraș: miza era să li se alăture alți timișoreni, pentru un protest masiv, în ziua următoare. Studenții fuseseră închiși în cămine, muncitorii în fabrici, iar Armata și Miliția, înarmate, pregătite să reacționeze. Nimeni nu își imagina că, pe 17 decembrie, oameni nevinovați aveau să fie împușcați.

În premieră, acuzații de infracțiuni contra umanității

Dosarul Revoluției a fost închis și redeschis de mai multe ori. Ultima dată, cauza a ajuns din nou pe masa procurorilor după ce, în vară, instanța supremă a decis că faptele de crimă sunt imprescriptibile. Astfel, Parchetul General, condus de magistratul Augustin Lazăr, a anunțat, în noiembrie, extinderea urmăririi penale în dosarul Revoluției, sub aspectul infracțiunii contra umanității. Chiar dacă extinderea urmăririi penale a fost dispusă deocamdată „in rem”, soluția este o premieră. În acestă cauză complexă sunt cercetați Ion Iliescu, Petre Roman și alte persoane care, după 22 decembrie 1989, s-au aflat la conducerea țării. În acele evenimente au murit peste 1.000 de persoane.

Te-ar putea interesa și: