AU O BOALĂ INCREDIBILĂ: Nu îşi pot recunoaşte copiii şi nici măcar propriile chipuri
- Departamentul Social
- 24 octombrie 2012, 11:58
Este cazul a două surori din Marea Britanie care suferă de o formă neobişnuită de orbire denumită prosopagnosia, o tulburare neurologică determinată de leziuni ale creierului, care se manifestă prin imposibilitatea recunoaşterii faciale.
Donna Jones şi Victoria Wardley au mari dificultăţi în viaţa de zi cu zi pentru că nu îşi pot recunoaşte soţii, copiii şi nici măcar propriille reflexii din oglindă. "Când văd chipul cuiva, e ca şi cum aş vedea o pânză goală. Sunt oameni pe care îi ştiu de ani de zile, dar dacă mă întâlnesc cu ei pe stradă, trebuie să se prezinte pentru că altfel nu-i recunosc'', a explicat una dintre surori. În prezent, această afecţiune este incurabilă. Singurul tratament este cel compensatoriu, adică se încearcă stimularea celorlalte simţuri pentru recunoaşterea persoanelor din jur (auz, miros, simţul tactil).