Au confiscat ceasuri de lux Vacheron Constantin. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Au confiscat ceasuri de lux Vacheron Constantin. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Astăzi pari o victimă sigură. Pari mai confuz şi mai distrat decât de obicei şi de acest lucru poate profită cineva care vrea să se folosescă de tine ca de o trambulină, sau un bancomat!

19 iunie

 

Au confiscat ceasuri de lux Vacheron Constantin. HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

 

Pe 19 iunie s-au născut Kathleen Turner, Paula Abdul, Salman Rushdie, Blaise Pascal, Louis Jourdan, George Călinescu, Irina Petrescu, Malvina Urşianu, Constantin Ţoiu.

 

În calendarul fix creştin este Sf. Paisie cel Mare şi Sf. Apostol Iuda, ruda, fratele Domnului, susţinătorul unuia dintre pilonii Pământului (poate, Atlas?).  Românii lucrează numai pe mâncare şi băutură (clacă), ca să fie feriţi de: potoape, grindină, surpături ale pământului, lovituri, bube, lupi, boale diavoleşti, dar mai ales Iuda e rău de cutremure (Th.Speranţia). Un reper foarte vechi, probabil de dinainte de geto-daci.

 

Caracterul malefic a zilei a fost dat prin confuzia de nume cu celălat Iuda, Iuda Samarineanul, Iscariotul, arhetipul trădătorului.

 

„Zi diavolească” se spune în popor. Fără îndoială, catalogare preluată de la preoţii creştini. Desconsiderarea perioadei dinaintea creştinismului a adus deservicii imposibil de evaluat Europei, spunea marele istoric şi teolog, Gustav Adolf von Harnack. „Practic, s-a recurs la o secţionare a rădăcinilor europene la nivelul secolului al IV-lea” spune savantul.

Probabil, şi aici se speculează din plin, era vorba de începutul serbărilor solstiţiului de vară. Una, dacă nu, considerată cea mai importantă sărbătoare europeană de peste an. Culturile vechi europene, civilizaţia europeană, s-a născut în Sud, Grecia, Roma, iar mitologiile respective erau solare. Soarele a fost adorat în tot bazinul Mării Mediterane, locul comun al dezvoltării Civilizaţiei Europene, dar și în peninsula, devenită insula britanică, Stonehenge este mărturie.

Se pare că aceste sărbători solare durau mai multe zile, cu punctul culminant răsăritul Soarelui în ziua solstiţiului de vară. Se crede, fără vreo dovadă istorică, că ziua de 19 iunie era dedicată forţelor telurice, zeilor subpământeni. De aici concluzia populară că „Sf. Iuda este rău de cutremure”!

Mitologia Nordului cu îngheţul final şi Amurgul Zeilor atât de dragi lui Hanns Hörbiger şi naziştilor, a fost partea negativă, polaritatea cealaltă a mitului solar şi de aceea de nelipsit, pentru că polul Sud nu poate exista fără polul Nord, pozitivul fără negativ, lumina fără întuneric!

Dualitatea enunţată acum două mii cinci sute de ani de Zoroastru, profetul, arhetipul întemeietorului de religie şi civilizaţie, repetat de atunci mereu. Şi aşa ajungem la zeul modern al informaticii în care sistemul binar înlocuieşte metafizica antică şi religiile complicate. Este, sau nu este, aceasta este întrebarea! 010110010110 etc.

Deci, când este, când nu este, acesta este sistemul digital! Cu care se poate face orice! Asta de doar circa cinzeci de ani de când au găsit cipul acela stratificat, sanvişul electronic, în epava de la Roswell. De fapt în mai puţini ani, vreo zece le-au trebuit celor mai deştepte creiere de pe Pământ ca să înţeleagă despre ce este vorba. Este, evident, una dintre teoriile conspiraţiei. De fapt teoriile legate de OZN-uri, de UFO, sunt „cele originale”. De acolo a început Teoria Conspiraţiei!

Ne puteți urmări și pe Google News