Au ajuns la Urgenţe după ce au fost muşcaţi de căpuşe

Au ajuns la Urgenţe după ce au fost muşcaţi de căpuşe

La Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Sibiu s-au înregistrat primele cazuri de muşcături de căpuşe.

Două persoane s-au prezentat pentru îngrijiri medicale după ce au fost muscate de căpuşe. Și asta este recomandat tuturor celor care pățesc la fel. “Am avut doi pacienţi, o femeie de 30 de ani şi un bărbat de 25 de ani, care s-au prezentat după ce au fost muşcaţi de căpuşe. Medicii le-au acordat îngrijiri şi apoi au plecat acasă cu recomandări”, a declarat Decebal Toderiţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean Sibiu. Boala Lyme, care este dată de muşcătura de căpuşă, este o boală care necesită tratament. Boala evoluează în mai multe stadii, iar stadiul iniţial este cu eritem care apare local şi după aceea este migrator, dar poate duce şi la complicaţii în timp, ca de exemplu la artrite, complicaţii la nivelul cordului şi la nivelul sistemului nervos central. Simptomele bolii Lyme sunt similare cu ale gripei, respectiv greaţă, vomă, febră şi cefalee. sursa: turnulsfatului.ro