Soţii Florian şi Elisabeta Docolina, din Călan, judeţul Hunedoara, se numără printre miile de familii care au pierdut pe cineva drag în atentatele puse la cale de al-Qaida. Fiica lor, Elena Pleş, a murit în atentatul din martie 2004, de la Madrid.

Vestea uciderii lui Osama bin Laden nu pare să-i fi impresionat prea mult. Sunt oameni cu frica lui Dumnezeu şi nu se bucură de moartea celui care le-a omorât copilul. Totuşi, îi susţin cu tărie pe cei care luptă împotriva terorismului.

Rutină tristă

Pentru Florian (67 de ani) şi Elisabeta Docolina (61 de ani), ieri a fost o zi ca aproape oricare alta, în care plimbarea în oraş a inclus şi o vizită la cimitir. De fapt, zilele lor nu mai sunt atât de senine din 11 martie 2004 încoace, de când au primit un telefon din Spania prin care erau anunţaţi că fiica lor, Elena, nu mai e de găsit şi că, cel mai probabil, se afla în unul dintre trenurile în care teroriştii lui Osama bin Laden plasaseră bombe.

Confirmarea decesului Elenei a venit după nouă zile, în urma testelor ADN. Câteva zile mai târziu, rămăşiţele tinerei ajungeau în România, într-un sicriu închis. Elena se aflase foarte aproape de una dintre bombe. Luase trenul respectiv pentru că nu voia să întârzie la serviciu. Lucra ca menajeră şi, împreună cu soţul ei, Florin, încerca să strângă bani pentru a-şi ridica o locuinţă acasă, la Călan.

Ca de fiecare dată, în timp ce tatăl se îngrijeşte de curăţatul cavoului, mama mângâie chipul copilului încrustat pe placa funerară, pe care nu a mai apucat să-l vadă.

"Nu ne putem bucura de moartea cuiva"

Vestea uciderii teroristului care le-a omorât copilul nu i-a impresionat prea tare. "Nu am stat să analizăm prea mult evenimentul. Am fost destul de greu încercaţi. A murit Elena în 2004, acum doi ani a murit Dănuţ, un alt copil de-al nostru, într-un accident de muncă, aici, la Călan. Suntem oameni cu credinţă şi nu ne putem bucura de moartea cuiva, sincer vă spun, însă toată nebunia asta a terorismului trebuie oprită. Folosesc termenul de «nebunie» pentru că altfel nu-mi pot explica ce au făcut până acum Bin Laden şi ai lui. Este de datoria liderilor marilor ţări să se ocupe de problema asta pentru că nu se mai poate continua aşa", spune Florian Docolina.

"Dumnezeu le ţine cumva pe toate într-o oarecare rânduială. Poate că aşa i-a fost scris Elenei să ne părăsească, mai devreme decât ar fi trebuit. Dar nu e deloc normal să moară cineva doar din cauză că unii nu-şi dau seama ce fac. Şi Elena şi Dănuţ, au murit fiecare la 33 de ani, fiecare în luna în care-şi serbau ziua de naştere, Elena în martie, iar Dănuţ în octombrie", adaugă, printre lacrimi, Elisabeta Docolina.
A rămas singură lângă un rucsac abandonat. Cel cu bomba

Elena Pleş se căsătorise de cinci ani cu Florin, pe care îl cunoştea din copilărie. La sfârşitul anilor ’90, oraşul Călan fusese pus la pământ de tranziţia nemiloasă. Cei doi nu mai aveau niciun viitor aici. Elena provenea dintr-o familie cu opt fraţi. Câţiva dintre ei plecaseră deja la muncă, în Germania, Irlanda sau Spania.

În 2002, Elena a decis că singura ei şansă de a avea o locuinţă normală în Călan era să muncească în străinătate. Cei doi soţi locuiau într-o suburbie a capitalei Spaniei, împreună cu fratele Elenei, Ionel, care pe atunci avea 20 de ani. În dimineaţa de 11 martie 2004 s-a urcat singură în trenul care o ducea spre serviciu, în Madrid.

De obicei, toţi trei luau acelaşi tren, la aceeaşi oră, însă Florin plecase mai devreme, cu maşina, iar Ionel a preferat să mai stea un pic acasă pentru că nu se simţea bine.

În tren s-a întâlnit cu câţiva cunoscuţi. A rămas singură lângă un rucsac abandonat, pe care nimeni nu-l remarcase, după ce colegii, nemulţumiţi de înghesuiala din acea porţiune a vagonului, s-au mutat mai în faţă.


"Dumnezeu le ţine pe toate într-o oarecare rânduială. Poate aşa i-a fost scris Elenei, să ne părăsească mai devreme. Dar nu e normal ca ci ne va să moară doar din cauză că unii nu-şi dau seama ce fac"
,
ELISABETA DOCOLINA, mama unei victime a atentatelor de la Madrid din 2004