Atacuri teroriste în Franța și Tunisia

Atacuri teroriste în Franța și Tunisia

Vineri dimineața, cu puțin înainte de ora locală 10, o mașină intră cu mare viteză în incinta uzinelor chimice americane Air Products din Saint-Quentin-Falavier de lângă Lyon.

 Mașina lovește o grămadă de butelii de gaz. Se aude o explozie puternică. Un bărbat se dă jos din mașină încercând, se pare, să producă noi explozii, prin deschiderea altor butelii. Este prins și imobilizat imediat de un pompier, și apoi luat în custodie de jandarmi.

Islamist

În apropierea mașinii, se află un corp decapitat, iar capul este înfipt în gardul de sârmă. Pe cap se află o bandă de pânză cu inscripții arabe, ca și pe un steag găsit alături. Cadavrul decapitat nu aparține unui salariat.

Explozia s-a soldat cu doi răniți ușor. Bărbatul prins este Yassin Salhi, de 35 de ani, fără cazier, dar care s-a aflat în evidențele poliției în 2006 cu un Dosar S (pericol pentru securitatea statului) pentru radicalizare islamică, însă a fost scos din evidențe în 2008.

Tot în spațiul francofon, în Tunisia, un bărbat a ucis cel puțin 27 de persoane, inclusiv turiști străini, deschizând focul pe plajă și întrun hotel din stațiunea Sousse. Din ultimele informații, în zonă nu se aflau români