Atacul cu drone de la granița României, ultimele informații. Care au fost țintele dronelor rusești
- Mădălina Sfrijan
- 13 februarie 2025, 09:14

Un nou atac cu drone a avut loc în apropiere de granița României. Potrivit celor mai recente date de la Ministerul Apărării, dronele Rusiei au ajuns la 10 kilometri de județul Galați. Locuitorii din zonă au fost îndemnați să se adăpostească.
Atac cu drone la graniță. Anunțul MApN
În noaptea de miercuri spre joi, radarele au detectat mai multe ţinte în spaţiul aerian ucrainean, aproape de graniţa României. Patru aparate de zbor au fost ridicate de pe baza Mihail Kogălniceanu. Conform Ministerului Apărării, o posibilă zonă de impact a fost pe teritoriul României, la aproximativ 10 km est de municipiul Galaţi.
Dronele ruseşti ar fi fost îndreptate spre obiectivele civile şi de infrastructură de pe teritoriul Ucrainei, în apropiere de frontieră.
Locuitorii din zonă, îndemnați să își ia măsuri de precauție
Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă i-au îndemnat pe cetățeni să se adăpostească în spațiile sigure.
„Pentru supravegherea şi monitorizarea spaţiului aerian din zonă, două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române şi, ulterior, două aeronave Eurofighter ale Forţelor Aeriene Spaniole, aflate în Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană, au decolat din Baza 86 Aeriană Borcea, respectiv 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu”, au transmis reprezentanții MApN.
Un nou atac în apropiere de frontieră
Potrivit Ministerului Apărării, dronele rusești au ajuns în apropiere de localitatea Reni. Ulterior, loviturile au fost îndreptate către spaţiul aerian ucrainean.

Atacuri cu drone. Sursa foto: Arhiva EVZ
„Totodată, a fost semnalată o posibilă zonă de impact pe teritoriul naţional, în apropierea frontierei româno-ucrainene, la aproximativ 10 kilometri est de limita administrativă a municipiului Galaţi, fără să fie raportate pagube materiale.
La ora 01:10 a fost transmis indicativul de încetare a alertei aeriene în cele două judeţe, aeronavele de luptă revenind ulterior pe bazele aeriene de dislocare”, au mai spus reprezentanții Ministerului Apărării.
Se fac verificări în zonă
Joi, forţele MApN vor continua verificările în zona respectivz
„Ministerul Apărării Naţionale reiterează mesajul ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi intră în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional”, se arată în comunicat.
În ultimii doi ani, forțele MApN s-au confruntat cu numeroase atacuri lansate în apropierea graniței. Un incident similar a avut loc în urmă cu două săptămâni, când dronele operate de trupele Rusiei au ajuns în apropiere de județul Tulcea.