Atac cu drone asupra unei rafinării de petrol. Rebelii Houthi din Yemen și-au asumat responsabilitatea

Atac cu drone asupra unei rafinării de petrol. Rebelii Houthi din Yemen și-au asumat responsabilitatea

Mișcarea Houthi din Yemen, susținută de Iran, a declarat miercuri că a atacat o rafinărie Aramco din apropierea capitalei Arabiei Saudite, pe fondul declarației companiei petroliere, conform căreia a avut loc un incendiu de mici proporții la o instalație de prelucrare, ca urmare a "unui incident operațional".

"Forțele noastre aeriene de drone au atacat rafinăria companiei Aramco din Riyadh", se afirmă într-un mesaj postat pe Tweeter și preluat de postului de televiziune al-Masirah, controlat de gruparea Houthi. "Operațiunea forțelor aeriene de drone reprezintă un început în forță a unei noi etape de descurajare a agresiunii", afirmă un purtător de cuvânt militar al grupării Houthi, citat într-o postare pe Tweeter.

Cu puțin timp înainte de reportajul televiziunii al Masirah, compania petrolieră Aramco a anunțat că echipajele sale de pompieri și apărarea civilă saudită au stins un incendiu de mici proporții care a izbucnit în prima parte a serii. Este vorba de o zonă de depozitare a materialelor, în incinta rafinăriei din Riyadh. Conform aceleiași surse, focul nu a afectat activitatea rafinăriei și nu s-au înregistrat victime. Compania a adăugat, mai târziu în cursul zilei, o postare pe Twitter, conform căreia incendiul a fost cauzat de "un incident operațional". Gruparea Houthi, care controlează capitala Yemenului, Sanaa, a lansat zeci de rachete în direcția Arabiei Saudite, în ultimele luni, conflictul durând de mai mult de trei ani. Majoritatea rachetelor au fost interceptate de armata saudită.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News