Două persoane au fost ucise şi alta a fost rănită, ieri, în timpul unui incident armat care a avut loc la Universitatea Central Arkansas din oraşul Conway, anunţă CNN.
Autorităţile au izolat campusul universitar şi au anunţat că unul dintre suspecţi se află deja în custodia poliţiei, iar alţi trei sunt daţi în urmărire.
Conform unui purtător de cuvânt al spitalului Conway Regional Medical Center, o persoană a murit în incinta campusului, iar a doua la spital. Aceeaşi sursă a declarat că persoana care a murit la spital era în vârstă de 18 ani, adăugând că persoana rănită, în vârstă de 19 ani, a fost externată după ce a primit îngrijiri medicale.
Universitatea din Conway, Arkansas este este frecventată de circa 10.000 de studenţi.
Recomandările noastre