BREAKING NEWS Atac armat la Londra. Mai multe persoane au fost înjunghiate

BREAKING NEWS Atac armat la Londra. Mai multe persoane au fost înjunghiate

Un nou incident șocant bagă groaza în englezi, la numai câteva ceasuri după ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană.

UPDATE

Ultimele informații arată că atacatorul din Streatham purta asupra lui ceva ce semăna foarte mult cu o vestă tip kamikaze. Poliția nu crede că acesta avea și alți complici.

UPDATE

Poliţia Metropolitană a anunţat că bărbatul împuşcat de agenţi a murit. „Putem confirma că bărbatul împuşcat astăzi de Poliţie, în jurul orei 14:00, în Streatham High Road (sudul Londrei) a fost declarat mort”, a anunţat Poliţia Metropolitană.

Postul Sky News, care citează surse de securitate, a relatat că incidentul terorist a fost un atac de factură islamistă

Brexitul a avut loc, dar problemele cauzate de imigranți nu s-au încheiat. Reuters scrie că polițiștii din Londra au fost nevoiți să folosească armele din dotare pentru a împușca un individ periculos.

Bărbatul, a cărui identitate încă nu se cunoaște, a atacat cu cuțitul mai mulți oameni într-o zonă din sudul Londra. Incidentul este catalogat drept un act de terorism, arată sursa citată.

„Un bărbat a fost împuşcat de ofiţeri înarmaţi în Streatham (sudul Londrei). În acest moment, se crede că mai multe persoane au fost înjunghiate. Circumstanţele sunt cercetate; incidentul a fost declarat de natură teroristă. Vă rugăm să evitaţi zona cât timp serviciile de urgenţă se ocupă de incidentul din Streatham”, a notat Poliția londoneză într-un mesaj postat pe Twitter.

Potrivit BBC, mai mulţi martori la incident au scris pe social media că au auzit trei împuşcături duminică, în jurul orelor 14:00 GMT, şi că mai multe persoane primeau îngrijiri medicale. Serviciile de urgenţă, inclusiv paramedici, au fost trimise la faţa locului. „Ceva important se petrece în Streatham High Road. Poliţie înarmată şi străzi închise”, a scris o persoană pe Twitter.

Gulled Bulhan, student în vârstă de 19 ani din Streatham, a declarat că a fost martor la incident: „Traversam strada când am văzut un bărbat cu o macetă şi nişte cutii din tablă de culoare argintie pe piept care era fugărit de o persoană despre care am bănuit că era agent de poliţie sub acoperire - deşi purta haine civile. Apoi bărbatul a fost împuşcat. Cred că am auzit trei focuri de armă, deşi nu-mi mai amintesc chiar foarte bine. După aceea m-am adăpostit în bibliotecă. Din bibliotecă am văzut o mulţime de ambulanţe şi ofiţeri de poliţie înarmaţi care au sosit la faţa locului. Am fost informaţi de către ofiţeri să rămânem în interior, până ce vom fi evacuaţi”.

Ultimul incident de acest fel din Londra s-a produs în noiembrie, când agenţi de poliţie au tras focuri de armă într-un bărbat care purta o vestă explozivă falsă şi care înjunghiase mortal două persoane şi rănise alte trei, înainte de a fi pus la pământ de trecători. Şi incidentul de anul trecut a fost calificat de autorităţi drept atac terorist.