Atacantul brazilian Moraes, de la Gloria Bistriţa, a fost cel mai râvnit jucător al verii. Rând pe rând, grupările CFR Cluj, Steaua şi Rapid şi-au manifestat interesul pentru fotbalistul adus în România la începutul acestui an de Marius Şumudică, actualul antrenor al grupării giuleştene.

Surprinzător însă, Jean Pădureanu, preşedintele grupării ardelene, a anunţat ieri că-l va vinde pe Moraes la Astra Ploieşti.

"Pădureanu minte!"

"În privinţa lui Moraes, clubul a fost informat despre varianta unui transfer la Astra Ploieşti. Noi am agreat ideea acestui transfer. Acum, cei de la Ploieşti trebuie să-l convingă pe Moraes. Dacă nu îl vor convinge, vom sta de vorbă cu el, ca să vedem ce îşi doreşte", a declarat "tata Jean" pentru evz.ro.

Preşedintele Gloriei Bistriţa este contrazis însă chiar de Ioan Niculae, patronul Astrei! "Nu sunt în nicio negociere, Jean Pădureanu minte! Probabil că vrea să pună presiune pe Rapid şi pe Steaua, cluburile care sunt interesate de Moraes. A fost o discuţie acum două săptămâni, în care el visa cai verzi pe pereţi. În aceste condiţii, nu o să-l vândă Pădureanu pe Moraes nici într-o sută de ani", a spus Niculae.

Conform unor surse EVZ, discuţia la care face referire patronul Astrei a avut loc în biroul lui Dumitru Dragomir, preşedintele LPF. Niculae a întrebat atunci de preţul lui Moraes, dar când a auzit că "tata Jean" vrea 800.000 de euro pentru atacantul său, a bătut în retragere.

De altfel, nici fotbalistul brazilian nu a fost încântat de ideea de a juca la gruparea ploieşteană. Aceleaşi surse ne-au mai precizat că Moraes vorbeşte des la telefon cu Dinu Gheorghe, preşedintele Rapidului, iar acesta l-a sfătuit pe jucător ca, în cazul în care Pădureanu îl cedează la Astra, să ceară un salariu mare, pe care Ioan Niculae să nu fie dis pus să-l plătească.

800 de mii de euro
este preţul pe care îl cere Jean Pădureanu, preşedintele clubului Gloria Bistriţa, pentru a renunţa la serviciile brazilianului Moraes