Serie neagră de asasinate: Doisprezece bărbați împușcați mortal, printre ei fiind și doi afaceriști din Argeș

Serie neagră de asasinate: Doisprezece bărbați împușcați mortal, printre ei fiind și doi afaceriști din Argeș

Anchetatorii din Albania și Italia verifică dacă există o legătură între tripla crimă în care au murit și doi oameni cu afaceri în Câmpulung Muscel și o serie de răzbunări mafi ote din localitatea albaneză Elbasan.

Citând surse din rândul polițiilor din ambele țări, presa din Italia și Albania leagă tripla crimă de la sfârșitul anului trecut, în care printre victime sunt și doi bărbați cu afaceri în Câmpulung Muscel, de cea mai neagră serie de asasinate mafiote din ultimii 20 de ani din Europa, toate având ca punct de pornire neînțelegeri de afaceri din orășelul albanez Elbasan. În Elbasan a avut loc, pe 29 decembrie 2018, un triplu asasinat, victimele fiind Arben Dylgjeri, Endrit Alibey și Erdal Duranay. Ultimii doi aveau afaceri în România. Atacatorii, se pare un comando format din 5 asasini, au folosit arme de tip Kalashnikov. Oficial, cei trei erau în Elbasan, Albania, pentru a petrece Revelionul, numai că locul nu e nici pe departe vreo stațiune care să atragă turiști din toată lumea, ci terenul folosit de cele mai sângeroase bande pentru răfuieli armate.

 

Prima lecție a managerului albanez

Să începem cu începutul, mai exact motivul pentru care ne interesează niște crime vechi, unele au 14 ani. Pe 29 decembrie 2018, în jurul orei 21.00, mașina Range Rover, cu număr de Argeș, în care se aflau cei trei bărbați, este oprită la un sens giratoriu. Cel puțin trei persoane trag peste 25 de cartușe în mașină. Din spate veneau încă două mașini, în care erau soțiile, copiii și alte rude ale victimelor. Până să ajungă aceștia, criminalii au dispărut.

Au început imediat speculațiile. Arben Dylgjeri abia se întorsese în zona natală, Elbasan, după mulți ani petrecuți în Anglia. Cetățeanul turc Erdal Duranay, stabilit de peste 11 ani în România, venise în Albania, soția sa fiind rudă cu familia Dylgjeri. În Câmpulung Muscel, județul Argeș, el este administratorul firmei care deține Combinatul de fire și fibre sintetice. Cândva o bijuterie a chimiei românești, combinatul este acum un teren pigmentat de ruine. Pentru că de ani de zile Duranay eșuase în a valorifica locul, s-a speculat că în Albania căuta oportunități de afaceri.

Considerat de anchetatorii albanezi drept ținta reală a atacului din 29 decembrie, Endrit Alibey se refugiase de ceva vreme tot în Câmpulung, având aici o spălătorie auto, împreună cu o româncă. În iunie 2013, în Italia, el fusese arestat pentru trafic de droguri. Banda sa, condusă de el și fratele său, Andrej, număra peste 25 de persoane. Era acuzat că a tranzacționat, din Olanda spre Italia, și distribuit cocaină de 10 milioane de euro. A stat arestat mult timp, dar sentința finală s-a pronunțat când el era în libertate, pe 15 noiembrie 2018. Unele surse din Italia susțin că urmau măsurile de extrădare.

Arestarea sa a făcut parte din Operațiunea numită ”COCASH” (cocaină pe bani) și tripla crimă pare a fi legată de neînțelegeri între traficanți albanezi, dar legătura sa cu un alt traficant, ucis în 2016, tot la Elbasan, vine tot de la cocaină și Italia.

Povestea din 2016 ”începe” și ea cu ani în urmă. Atunci când un gangster local învăța pe propria piele prima regulă a managementului unei rețele de mafioți: ”Dacă tocmești un ucigaș plătit, nu uita să achiți pentru servicii.”

 

Dinți pentru dinte

Pe 1 ianuarie 2019, în Albania au fost interzise jocurile de noroc, după ce s-a discutat mult timp că ele erau o sursă inepuizabilă de violențe. La începutul anilor 2000, în Elbasan, erau două grupări care coordonau jocurile de noroc. Una era a unui italian, dar acesta a fost alungat și i-a lăsat afacerea lui Rezart Cela. El a fost executat de ucigași plătiți.

De fapt... ucigașii nu au fost plătiți. Șeful lor, Dritan Schema fusese tocmit de celălalt deținător de afaceri cu jocuri, Sokol Capje. Pe 26 decembrie 2005, Sokol este împușcat într-o cafenea de lângă Universitatea din Elbasan. Trei bărbați, înarmați cu arme automate Scorpio, au intrat în local, au culcat chelnerii și clienții pe burtă și au tras în afacerist. La spital, Sokol Capje a murit din cauza rănilor.

Poliția i-a identificat pe cei trei pistolari, dar nu a reușit să-i prindă. De acest lucru aveau să se ocupe urmașii lui Sokol.

Ei au aflat că Schema fusese încurajat de un polițist din zonă, Fedil Mema. În vara lui 2005, Mema este ținta unui atac cu pistoale. Sunt reținuți doi bărbați, printre care și un nepot de-al lui Sokol, dar ei sunt eliberați de poliția din Italia, din lipsă de probe. În 28 mai 2006, într-un parc de vânzări auto, este împușcat mortal cumnatul lui Mema, Ardian Ibrahim, care, se pare, refuzase să spună unde se ascunde fostul polițist.

În 2015, hăituit, Mema era poștaș în Torino, când, pe 13 martie, este împușcat mortal.

Ucigașii lui Sokol Capja identificați de poliție au fost urmăriți, la propriu, până la moarte. Dritan Schema a fost omorât, în 2011, la Tirana. Imediat, alt membru al comandoului din 2015, Gentian Bequiraj a vrut să fugă în Grecia, dar a fost prins de poliție. Pe 15 august 2012, era în arest protejat (într-o casă conspirativă) din Tirana, împreună cu tatăl său, Nezir. Gentian avea identitate falsă, Ardian Meta, dar tot au ajuns la el doi ucigași, introduși, se pare, de iubita arestatului. Gentian și Nezir au fost împușcați deși la ușă erau doi polițiști.

Al treilea asasin al lui Sokol Capja, Armando Hasan, s-a predat în 2008, dar nu se mai știe nimic de soarta lui. Nu a fost condamnat defintiv nici acum.

 

Primul triplu asasinat. Criminali, deghizați în polițiști

Pe 3 februarie 2016, când toate răfuielile păreau uitate, iar clanurile Cela, Mema și alte aliate ale lor fuseseră învinse de Capje, are loc un nou eveniment sângeros. Fratele lui Sokol Capja, Agron, avea un mic local. În acea zi, el era acolo, împreună cu mai multe rude și câțiva prieteni. În fața localului a oprit o mașină din care au coborât trei bărbați, înarmați cu arme automate și îmbrăcați în costume de camuflaj/instrucție ale Poliției. Ei au deschis focul, ucigând trei bărbați și rănind opt persoane. Începuseră să execute răniții când una dintre arme s-a blocat și au fugit. Din acest gest s-a tras concluzia că ucigașii își atinseseră ținta, adică persoana vânată ar fi fost deja ucisă. Bărbații împușcați mortal sunt: Agron Capja, Ardit Sinakolli și Eno Badelli.

Legătura dintre primele 9 crime și afaceriștii din România. Încă un nume de român: Gabriel Manu

Publicația La Stampa a publicat o amplă anchetă după tripla crimă din 29 decembrie 2018. Endrit Alibej, ucis de 18 dintre cartușele trase asupra mașinii prietenului său turc, Duranay, tocmai fusese condamnat definitiv la 5 ani și 4 luni de închisoare, pe 15 noiembrie 2018. Avocatul său din Italia a declarat că motivul uciderii lui Albania trebuie căutat și de anchetatorii din Italia. În operațiunea ”COCASH”, fusese arestat și Eno Badelli, una dintre victimele crimei din 3 februarie 2016, din Elbasan. Înainte de arestarea din 2013, traficanții fuseseră urmăriți foarte mult timp. Endrit a avut un microfon în lustra din sufragerie, la ”instalarea” lui, anchetatorii au găsit o agendă unde el își nota cantitățile de drog vândute, sumele primite și numele clienților. Detectivii au fotografiat agenda și au lăsat-o la locul ei. Prin interceptări s-a aflat că Endrit și Eno avuseseră un conflict în anul 2011. Eno îi datora 7.000 de euro lui Endrit, iar datoria neplătită creștea de la o lună la alta. La dosar sunt mesaje scrise de Endrit și apropiații săi în care îl amenințau pe Eno cu moartea. La acea dată, Endrit era cunoscut cu nume românesc, Gabriel Manu! Italienii nu au putut stabili dacă datoria a fost plătită sau dacă Eno Badelli a fost vizat de violențe în Albania, dar din dosar rezultă că el a colaborat cu anchetatorii pe linia depistării traficanților de droguri. Pentru anchetă au fost solicitate și informații de la polițiștii din România.

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News