Armenia și Azerbaidjan. Putin își trimite oamenii-cheie: Serghei Lavrov și Serghei Șoigu

Armenia și Azerbaidjan. Putin își trimite oamenii-cheie: Serghei Lavrov și Serghei Șoigu

În urma acordului de pace semnat sub egida Rusiei după mai bine de o lună de lupte sângeroase, Azerbaidjanul a recuperat o parte din teritoriile pe care le pierduse la începutul anilor '90.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, împreună cu cel al apărării, Serghei Şoigu, au vizitat Armenia şi Azerbaidjan, pentru discuţii privind implementarea acordului legat de încetarea luptelor din Nagorno-Karabah şi problemele umanitare din această regiune.

Acordul a fost semnat după o lună şi jumătate de lupte, în urma cărora Azerbaidjanul a recuperat o parte din teritoriile pe care le pierduse la începutul anilor '90.

După convorbirile de la Erevan cu premierul Nikol Paşinian şi preşedintele Armen Sarkisijan şi cele cu preşedinetele  Ilham Aliev, de la Baku, Serghei Lavrov a confirmat sprijinul liderilor acestor ţări pentru acordul trilateral şi desfăşurarea în Karabah a forţelor ruse de menţinere a păcii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Armenia a salutat deschiderea în capitala Karabakhului, Stepanakert, a centrului rus de ajutor umanitar.

În regiune a sosit primul covnoi umanitar din Rusia. Serghei Lavrov a declarat că liderii armeni şi-au confirmat determinarea de a întări alianţa cu Rusia, iar aceasta susţine eforturile lor, de a asigura stabilitatea internă şi implentarea acordului trilateral. Preşedintele azer, Ilham Aliev – a declarat Lavrov, după întâlnirea de la Baku - a subliniat că acordul trilateral nu are alternativă şi este necesară să fie implementat integral şi consecvent.

Comentând sprijiul Turciei pentru Azerbaidjan în actualul război, Lavrov a spus că Azerbaidjanul are dreptul să-şi aleagă partenerii.

La rândul lui, ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a semnat la Erevan cu omologul său armean un pachet de documente ce reglementează activitatea forţelor ruse de pace din Nagorno-Karabah.