Armata moldoveană reacționează la mobilizarea anunțată de Transnistria. Manevre militare pe tot teritoriul Republicii Moldova

Armata moldoveană reacționează la mobilizarea anunțată de Transnistria. Manevre militare pe tot teritoriul Republicii Moldova Sursa foto. Trustul de presa al Ministerului Apărării din Moldova

Autoritățile din Republica Moldova au ordonat manevre și exerciți militare în toate garnizoanele din țară. Măsura a fost decisă în contextul mobilizării forțelor militare din Transnistria. Pe de altă parte, reprezentanții guvernului de la Chișinău susțin că mobilizarea din regiunea separatistă nu este ceva ieșit din comun și că astfel de acțiuni au loc periodic.

Conducerea Armatei Naționale a Republicii Moldova a ordonat instrucții și manevre în toate garnizoanele militare de pe teritoriul țării, care vor dura până pe 4 februarie. Este vorba de un exercițiu tactic complex care cuprinde trageri de luptă cu armamentul din dotare. Săptămâna trecută, lucrătorii din cadrul Brigăzii de poliție cu destinație specială „Fulger” au desfășurat exerciții militare tactice cu folosirea blindatelor.

Oficial, Chișinpul a anunțat că manevrele nu au legătură cu situația de securitate din regiune și că fac parte din planul de acțiuni al instituțiilor. Obiectivul urmărit este evaluarea capacităților şi deprinderilor practice ale militarilor în termen şi a celor angajați în armată pe bază de contract.

Drept urmare, cetățenii Republicii Moldova au fost avertizați să nu speculeze și să nu răspândească panică în contextul acestor exerciții și a deplasării planificate a tehnicii militare pe drumurile naționale, după cum relatează Deutsche Welle citat de Rador.

Ne puteți urmări și pe Google News

Separatiștii din Transnistria chiamă la arme

Pe site-ul pretinsului minister transnistrean al „apărării” (subordonat regimului separatist pro-rus de la Tiraspol) a fost publicat un anunț destinat bărbaților cu vârsta de până la 55 de ani. Aceștia sunt chemați la instrucție militară, alături de trupele ruse din stânga Nistrului. Celor care acceptă să se înroleze li se promit sume de bani, 2 800 de ruble transnistrene – echivalentul a 150 de euro lunar, îmbrăcăminte, cazare și hrană.

Cei interesați sunt invitați să se înscrie la „comisariatul militar de la locul de reședință”, subordonate regimului separatist de la Tiraspol.

Conform reglementărilor OSCE, misiunea de pacificare de la Nistru, asigurată de trupele ruse, trebuie să fie imparțială. În spatele acestei misiuni, însă, regimul separatist s-a întărit în ultimii 30 de ani, deși nu a primit mandat din partea organizațiilor internaționale.

Locuitorii din Transnistria refuză să intre în armată

Noul copreședinte al Comisiei Unificate de Control de la Chișinău, Alexandru Flenchea, a declarat că recrutarea locuitorilor din regiunea transnistreană în contingentul de pacificatori ruși „este un lucru de rutină”. În fapt, spune el, militarii din forța rusă sunt bărbați din Transnistria cu pașapoarte rusești, care activează în bază de contract.

Până la invazia Rusiei în Ucraina, aceste recrutăți se făceau vara, după care procesul a fost mutat în ianuarie. Prima oară s-a întâmplat în 2022, când Rusia a atacat Ucraina.

„Sunt invitați bărbați de până la 55 de ani, ceea ce denotă un deficit acut de doritori de a face parte din acest mecanism. Oamenii din regiunea transnistreană nu vor să participe la așa ceva nici pentru bani, ceea ce este de înțeles. În condițiile de azi, ei văd riscuri”, a declarat Flenchea.

Alexandru Flenchea a mai spus că nu există indicii care să inducă ideea că transnistrenii mobilizați ar fi trimiși pe frontul din Ucraina. El spune, însă, că percepția localnicilor este aceasta, motiv pentru care refuză să dea curs solicitărilor de a se înrola în contingentul militar rus. Drept urmare, vârsta maximă de mobilizare a fost ridicată la 55 de ani.

Securitatea Moldovei depinde de partenerii occidentali și de Ucraina

În contextul războiului din Ucraina și a demersului internațional al Moldovei pentru modernizarea armatei, ministrul moldovean al Apărării, Anatolie Nosatîi, a avut o discuţie telefonică cu ministrul de stat al Forțelor Armate din Marea Britanie, James Heappey. Nosatîi a apreciat contribuția părții britanice la pregătirea și instruirea efectivului Armatei Naționale.

Președinta Maia Sandu și consilierul prezidențial pe probleme de securitate, Dorin Recean, s-au întâlnit cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, Kent Logsdon. Între altele s-a discutat și despre situația în care se află Moldova în contextul războiului din Ucraina.

Chișinăul își leagă speranțele privind soluționarea conflictului transnistrean de victoria Ucrainei în războiul cu Rusia.

Vicepreședintele Parlamentului de la Chișinău, Mihai Popșoi, a declarat recent că autoritățile de la Chișinău sunt recunoscătoare președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a menționat problema transnistreană ca parte a viitoarelor negocieri de pace, între Ucraina și Rusia. Potrivit lui Popșoi, „reglementarea transnistreană poate să aibă loc doar pașnic, doar prin respectarea integrității teritoriale a Republicii Moldova și doar prin respectarea statutului de stat unitar al Republicii Moldova”.