Apropiaţii lui Gabriel Oprea, scoşi „basma curată” de trecerea timpului

Apropiaţii lui Gabriel Oprea, scoşi „basma curată” de trecerea timpului

Fostul edil al Sectorului 2, Neculai Onţanu, fostul secretar general al primăriei, Toma Şutru, precum şi nepoţii lui Gabriel Oprea, Loredana şi Aurel Radu au scăpat „ieftin” în dosarul de fraude cu terenuri.

Magistratul Damian Dolache de la Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat, ieri, decizia pe fond în dosarul în care Cristi Borcea, ca beneficiar al unor drepturi litigioase, a formulat un denunţ în care a scris că i-a dat mită lui Onţanu un teren de 1.500 de metri pătraţi în „buricul târgului”, în schimbul reconstruirii dreptulului de proprietate pentru un alt imobil, de 85.000 de metri pătraţi, în Sectorul 2.

Preambul rar întâlnit

Înainte de a pronunţat decizia, judecătorul a explicat că la deliberare a avut în vedere faptul că denunţul a fost formulat la nouă ani de la comiterea faptelor, însă „sinceritatea” denunţătorului s-a coroborat cu probele din dosar.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Am avut în vedere la stabilirea pedepselor vechimea faptelor şi că inculpaţii nu au avut antecedente penale”, a spus judecătorul. 

„A fost o acuzație că acum 10 ani aș fi primit un teren, pentru că aș fi facilitat restituirea unor terenuri. Sunt două minciuni, care au fost promovate de atunci. Eu nu am primit niciun metru pătrat de la nimeni” NECULAI ONȚANU, inculpat

După acest rar-întâlnit preambul la pronunţarea deciziei, care a sunat ca o justificare, judecătorul a anunţat încetarea procesului penal în ceea ce-l priveşte pe Neculai Onţanu ca urmare a intervenirii termenului de prescriere pentru infracţiunea de luare de mită.

Toma Şutru, care a fost „mâna dreaptă” a lui Onţanu în Primărie, a fost achitat, în timp ce nepoţii lui Gabriel Oprea, Loredana şi Aurel Radu, au fost condamnaţi la câte 3 ani de închisoare pentru spălare de bani. Decizia nu este definitivă, iar ultimul cuvânt în dosar îl vor avea magistraţii Înaltei Curţi. 

DNA cerea pedepse maxime

Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis, pe 29 iunie, să repună pe rolul instanţei dosarul în care Neculai Onţanu este acuzat de luare de mită pentru a discuta schimbarea de încadrare juridică. Un nou termen a fost acordat pe data de 30 iunie.

La ultimul termen de judecată procurorii au cerut pedeapsa maximă pentru Neculai Onţanu, numai că limitele de pedeapsă sunt diferite pentru infracţiunea de luare de mită în vechiul Cod penal şi în cel nou. Astfel, procurorul a arătat că legea nouă este mai favorabilă, care prevede o pedeapsă între 4 ani şi 13 ani şi 6 luni pentru luare de mită. Pe vechiul Cod penal, Onţanu risca între 3 şi 15 ani de închisoare. La rândul lor, avocaţii au invocat prescrierea faptelor.