Aproape de cea mai mare performanță a carierei! Sorana Cîrstea uimește lumea tenisului

Aproape de cea mai mare performanță a carierei! Sorana Cîrstea uimește lumea tenisului

Sorana Cîrstea (29 ani, 96 WTA) s-a calificat, vineri, în finala turneului WTA de la Taşkent, din Uzbekistan, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.

Românca a învins-o fără drept de apel, în penultimul act, pe ucraineana Katarina Zavatka, scor 6-0, 6-3.

Cîrstea, din poziția de cap de serie numărul opt, va juca a doua sa finală la Taşkent. Turneul de tenis din Uzbekistan îi priește româncei, aici cucerind singurul său titlu de simplu din carieră, în 2008.

Totodată, Sorana mai are două finale de simplu disputate în circuitul WTA, în 2007 la Budapesta şi în 2013 la Toronto.

Românca s-a impus după o oră şi 14 minute în fața Katarinei Zavatka (19 ani, 142 WTA).

Cea mai mare parte a meciului a fost dominată în totalitate de Cîrstea, ea câştigând nu mai puţin de nouă game-uri consecutive (6-0, 3-0). Apoi a urmat un moment dificil pentru Sorana, care a pierdut două game-uri la rând, iar Zavatka a avut șansa să ducă scorul la 3-3, în setul secund.

Cîrstea s-a zbătut pentru fiecare minge, și chiar dacă a făcut câteva greşeli, a reuşit un nou break și a dus scorul la 4-2. Din nou şi-a pierdut serviciul, iar Zavatka a avut ocazia să egaleze la 4 pe serviciul ei. Din fericire pentru Sorana, istoria s-a repetat cu un nou game lung, adjudecat de româncă. În cele din urmă, Cîrstea a reușit apoi să încheie actul secund cu 6-3 și meciul cu 2-0 la seturi.

Sorana nu este singura jucătoare română care a cucerit titlul la Taşkent, Irina Begu reuşind această performanţă în 2012.

Până acum, Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 21.400 dolari şi 180 de puncte WTA, iar în finală o va înfrunta pe câştigătoarea dintre belgianca Alison van Uytvanck, a treia favorită, şi cehoaica Kristyna Pliskova, a cincea favorită şi campioană în 2016.